Antena 3 CNN Politică Băsescu: Astăzi pot spune că arhiva SRI şi arhiva SIE, cu Dunărea Operativă s-au predat integral

Băsescu: Astăzi pot spune că arhiva SRI şi arhiva SIE, cu Dunărea Operativă s-au predat integral

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 20:42 09 Mai 2014 Modificat la 20:42 09 Mai 2014
Băsescu: Astăzi pot spune că arhiva SRI şi arhiva SIE, cu Dunărea Operativă s-au predat integral
Foto: presidency.ro
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că una dintre ideile intelectualităţii a fost deschiderea integrală a arhivelor fostei Securităţi şi a adăugat că astăzi poate spune, cu conştiinţa împăcată, că arhiva SRI s-a predat integral, la fel ca şi arhiva SIE, care a culminat cu arhiva ICE Dunărea.
 

Şeful statului a mai spus că tot de la intelectualitate, înţelegând cât de important este, şi pentru acum, dar şi pentru viitor, a pornit ideea cu care, de asemenea se mândreşte, şi anume a deschiderii integrale a arhivelor fostei Securităţi. 
 
"Trebuie să spun că nu pot să îmi asum dacă faptul că din arhivă ar lipsi eventual documente care au dispărut până la începerea mandatului meu, în decembrie 2004, dar vă asigur că astăzi pot să spun cu conştiinţa împăcată că arhiva SRI s-a predat integral iar arhiva SIE, care a culminat cu Dunărea Operativă, a fost de asemenea predată integral", a adăugat preşedintele. 
 
"Acestea sunt lucruri cu care eu nu am venit în cap la început de mandat, dar, în discuţiile pe care le-am avut la începutul primului mandat, intelectualitatea mi-a pus în faţă aceste două probleme, pe care am încercat să le rezolv, zic eu, le-am rezolvat la un nivel acceptabil. Paradoxul este că, deşi mi le asum, raportul cu privire la condamnarea comunismului nu a fost făcut de mine, eu doar mi l-am însuşit, ci este tot rodul muncii unor intelectuali, unor oameni obişnuiţi să descifreze documente şi să tragă concluzii despre semnificaţia lor", a spus Băsescu. 

Declaraţiile preşedintelui au fost prezentate vineri, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

Citiţi şi Patapievici, decorat de Băsescu la Cotroceni

Băsescu: Nu am niciun COMPLEX faţă de intelectualitatea din România. Niciunul din ei nu ar conduce un vapor de 300 de metri

×
x close