Antena 3 CNN Politică "Băsescu ar putea fi acuzat de lovitură de stat". Cine spune asta şi în ce condiţii

"Băsescu ar putea fi acuzat de lovitură de stat". Cine spune asta şi în ce condiţii

2 minute de citit Publicat la 20:42 30 Noi 2012 Modificat la 20:42 30 Noi 2012
"Băsescu ar putea fi acuzat de lovitură de stat". Cine spune asta şi în ce condiţii
Europarlamentarul liberal Norica Nicolai a declarat, vineri, că preşedintele Traian Băsescu nu-şi va permite să nu desemneze premierul nominalizat de USL, în condiţiile obţinerii unei majorităţi confortabile după alegeri, iar dacă o face, prin atitudinea lui, ar putea fi acuzat de lovitură de stat.

''Traian Băsescu ne spune că va face orice altceva decât îl obligă democraţia, pe 9 decembrie. Cred că nu avem de-a face doar cu o declaraţie politică solidă, ci cu o declaraţie de tip electoral. La un scor de peste 55% al USL, care se întrevede din sondaje, Traian Băsescu nu are ce face, dacă nu doreşte să se pună în afara regulilor democratice, nu în afara regulilor constituţionale. Despre Constituţie mai putem discuta, la cât a fost ea de siluită în perioada asta, dar despre democraţie nu mai putem discuta într-o ţară europeană. I-am cerut şi îi cer public lui Traian Băsescu să se abţină de la astfel de declaraţii. (...) Cred că democraţia în România nu se poate instala prin abuz şi dictatură. Şi aşa este fragilă, şi aşa în România am luat ce a fost mai prost din perioada comunistă, adică îngrădirea libertăţii de expresie'',
a spus Nicolai, citată de Agerpres.

Norica Nicolai a precizat că au fost informate toate forurile europene şi presa internaţională despre ceea ce se întâmplă, în prezent, pe scena politică românească, subliniind că Traian Băsescu nu mai are în Uniunea Europeană susţinerea pe care a avut-o în vara trecută.
   
''Spre deosebire de ce s-a întâmplat în vară, noi am informat toate forurile europene, inclusiv presa internaţională şi eu, personal, voi apărea săptămâna viitoare în foarte multe ziare europene şi americane. Nu mai există, spre deosebire de 29 iulie, acea cvasisusţinere pe care Traian Băsescu a pretins că o are. Ea s-a datorat unor deficienţe de comunicare şi a unor neînţelegeri a prevederilor constituţionale, pentru că, să nu vă imaginaţi, dacă sunt membrii mai vechi ai UE au neapărat şi monopol mai mult asupra inteligenţei. (...) Se întâmplă ca oamenii să fie dezinformaţi
'', a spus Nicolai.
   
Ea a subliniat că Victor Ponta va fi premierul României şi după 9 decembrie, deoarece Traian Băsescu nu are o soluţie constituţională de a nu-l desemna şi nu-şi permite în contextul actual să arunce România într-o gravă criză politică.
   
''Repetabilitatea scenariilor din vară, a intervenţiei unor cancelarii străine, le exclud. Ba chiar avem semnale că există îngrijorări în cancelariile străine cu privire la derapajele democratice din România. Traian Băsescu nu trebuie să mai abuzeze de bunăvoinţa unor lideri europeni. (...) Dacă va face alte nominalizări, în afara prevederilor constituţionale şi legale, se va pune în afara democraţiei, iar atitudinea lui va fi una care poate fi numită lovitură de stat'', a spus Nicolai.

×
x close