?Am sperat să obţinem o soluţie pentru o largă consultare publică. Am primit o oferta care ne-ar permite să particpam la consultări la parlamentare. Suntem nemulţumiţi că ideea de dezbatere publică nu este înţeleasă nici de preşedinţie. Dezbatere publică înseamnă că legea nu a intrat în practica parlamentară. După, asta nu înseamnă dezbatere publică, ci intrarea cu amendamente pe un proiect deja vehiculat. Mentalitatea la noi este că dezbaterea este un lucru peste care se poate sări? a afirmat Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei.
Toma a explicat că preşedintele Traian Băsescu a oferit Coaliţiei ?Opriţi codurile? un interval de şapte zile în carea activitatea din comsiile parlamentare de profil să fie dedicată proprunerilor şi amendamentelor societăţii civile. La această perioadă s-ar adîuga o alta mai largă, cea dintre adoptarea şi promulgarea, răstimp în care ong-urile ar mai putea veni cu observaţii pe textul codurilor juridice.
?Noi am solicitat oprirea codurilor, oferirea unei ferestre de timp pentru consultarea largă a cetăţenilor. Ce ni se propune este doar o consultare cu noi. Important este ca aceste legi să fie discutate cu opinia publică, oamenilor, pentru că lor li se vor aplica aceste prevederi legislative?a arătat Victor Alistar, preşedintele Transparency Internaţional.
Alistar a subliniat că nu vede "calea legală" prin care preşedintele ar putea întrerupe dezbaterea parlamentară pentru primirea şi dezbaterea amendamentelor organizaţiilor.
Reprezentanţii ONG-urilor au confirmat că termenul de 15 mai şi asumarea răspunderii guvernamentale ca metodă de trecere a codurilor prin parlament sunt încă agreate de şeful statului.
Victor Alistar a afirmat că termenul a fost asumat de preşedintele Băsescu, acesta invocând angajamentele României în faţa Uniunii Europene şi necesitatea unui raport de ţară pozitiv.
?Domnia sa a precizat că este vorba de graba faţă de cerinţele Uniunii Europene. Sigur agreează o dată care să fie între cele două raportări pe care România trebuie să le primească de la UE? a susţinut Alistar.
Antena3.ro