Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după şedinţa CSAT, că acţiunea de salvare din Apuseni nu a fost coordonată în conformitate cu reglemnetările în vigoare şi de aceea a fost un eşec, "cum a catalogat-o şi prim-ministrul".
"Acţiunea din Apuseni nu a fost coordonată în conformitate cu reglementările în vigoare şi de aceea a fost un eşesc, aşa cum a definit-o şi premierul", a spus Băsescu.
El a spus că a coordonat acţiuni care aveau legătură cu securitatea naţională, iar principala diferenţă a fost coordonarea.
Băsescu a mai spus că s-a încercat, eronat, acreditarea ideei că instituţiile statului nu pot gestiona situaţii de urgenţă.
Potrivit lui Băsescu, când se face o coordonare instituţională, instituţiile statului sunt capabile să facă faţă unei misiuni de salvare.
"Dacă s-ar fi lucrat instituţional, şi la Ministerul de Interne s-ar fi constituit comandamentul, dacă se puneau la un loc toate informaţiile, localizarea (avionului - n.r.) se putea restrânge la un loc foarte mic", a spus Băsescu.
Potrivit acestuia, comandamentele, din păcate, nu s-au constituit nici la Ministerul de Interne, nici la Ministerul Transporturilor.