Teodor Baconschi a plecat, sâmbătă, de la reuniunea PDL, după ce a aflat că nu a fost ales prim-vicepreşedinte al partidului, informează
Mediafax.
"Cred că a fost o mai mare competiţie pe locul pe care am candidat eu", le-a spus Baconschi ziariştilor, la plecare.
Teodor Baconschi a declarat că "este o înfrângere" faptul că nu a fost reales în funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, dar a menţionat că "bandul" său este CV-ul său.
Baconschi le-a spus ziariştilor că democrat-liberalii şi-au ales pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte "figurile pe care doresc să le pună în prim-plan ca purtători de mesaje".
Faptul că nu a fost reales prim-vicepreşedinte al PDL a reprezentat pentru Baconschi o înfrângere. "Este o înfrângere, iau act de ea, dar sunt convins că se va face pasul următor şi va fi nevoie şi de genul meu. Le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit şi mergem înainte", a spus Baconschi, după ce a părăsit lucrările Convenţiei Naţionale.
El s-a declarat "puţin dezamăgit de ce s-a întâmplat" şi a precizat că rămâne membru al PDL.
"Nu cred că cineva este făcut de o funcţie", a adăugat Teodor Baconschi.
El a vorbit şi de contribuţia sa la guvernare.
Teodor Baconschi a fost întrebat şi despre faptul că la ultima reuniune a democrat-liberalilor el le-ar fi spus acestora că numele său este un brand. "Brand-ul meu este CV-ul meu, adică ce am făcut până la această vârstă şi sunt foarte mândru de ce am reuşit să fac", a precizat Baconschi.
Cezar Preda, Cristian Preda, Mihai Stănişoară şi Dorin Florea au fost aleşi, sâmbătă, în cele patru funcţii de prim-vicepreşedinţi PDL. Pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte au candidat Mihai Stănişoară, Cezar Preda, Dorin Florea, Cristian Preda, Teodor Baconschi şi Theodor Paleologu.