"Da, mă voi înscrie în cursa internă din PDL pentru selectarea candidatului la prezidenţiale. E o cursă care începe imediat ce candidaturile vor fi validate şi va dura până în jur de 15 decembrie. E o cursă care va desemna acel candidat care poate să înfrângă un contracandidat al stângii. PDL face un efort fără precedent, este primul partid care nu stabileşte candidatul la masa verde, într-un birou. E primul partid care dă dovadă de curaj", a spus Cătălin Predoiu, întrebat dacă va candida.
Cătălin Predoiu a spus că va face anunţul oficial vineri, într-o conferinţă de presă. "Voi depune la partid o declaraţie că mă înscriu în cursa internă, împreună cu schiţa unui proiect de ţară", a precizat Cătălin Predoiu.
"Nu e vorba de a etala o serie de programe, România e plină de ele. Ce-i lipseşte României e un nou patos, o ambiţie, o poftă de succes. Nu mai putem sta în acest platou în care ne-am înfundat", a mai spus el.