Dan Adamescu a lipsit miercuri de la judecarea cererii sale de eliberare condiţionată, avocatul său spunându-i judecătorului că omul de afaceri nu se poate prezenta la instanţă pentru că este la reanimare în spital, conform news.ro.
Avocatul acestuia susține că omul de afaceri a ajuns la reanimare pentru afecţiuni care s-au agravat după condamnarea sa la patru ani şi patru luni de închisoare.
Adamescu a fostcondamnat în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale, conform News.ro.
Miliardarul Dan Adamescu a cerut prin intermediul avocațiilor săi să fie eliberat condiţionat. Cererea a fost depusă luni, 24 octombrie, la Judecătoria Sectorului 4.
Până la data formulării prezentei cereri, Adamescu a executat fracția de 1/3 din totalul pedepsei cu închisoarea, executând deja 534 de zile închisoare (măsuri preventive + executare pedeapsă) dintr-un total de 1.467 zile (4 ani și 4 luni), fiind astfel îndeplinită condița prevăută de art. 100 alin. (1) lit. a) C.pen., conform avocatului acestuia.