Antena 3 CNN Politică Avocata lui Dragnea contraatacă: Îi amenință pe denunțătorii lui Dragnea cu plângeri penale

Avocata lui Dragnea contraatacă: Îi amenință pe denunțătorii lui Dragnea cu plângeri penale

2 minute de citit Publicat la 15:58 04 Ian 2018 Modificat la 15:58 04 Ian 2018
o_1c30ndm7h1m3ev7g16548fusc8.jpg

Maria Vasii, avocata liderului PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi, la DNA, după ce a studiat dosarul Tel Drum, că a văzut multe lucruri în contracţie cu cele declarate public de anumite persoane.

"Cu siguranţă sunt foarte multe lucruri pe care le-am văzut în contradicţie cu cele declarate public de anumite persoane care au fost în acest loc şi au spus lucruri, zic eu, neadevărate", a spus Maria Vasii, după ce a stat aproximativ două ore la DNA pentru a studia dosarul Tel Drum, în care este implicat Liviu Dragnea.

Ea a menţionat că, în urma celor citite în dosar, îi va propune lui Liviu Dragnea cereri de extindere a urmăririi penale faţă de alte persoane.

"O să-i propun domnului Dragnea cereri de extindere a urmăririi penale pentru toate persoanele care îl acuză pe domnul Liviu Dragnea, dar la rândul lor au fost în situaţii în care i-ar pune în egală măsură în acuzare, din moment ce domnul Dragnea este pus sub acuzare. Or, socotim că acele demersuri nu au fost infracţiuni, nici pentru domnul Dragnea. (...) Vorbim de complicitate la aceleaşi infracţiuni, pentru că nu poate fi acuzat domnul Dragnea de anumite fapte, câtă vreme persoanele care erau de faţă la luarea unor anumite decizii pot să aibă aceeaşi răspundere", a arătat Vasii.

Întrebată dacă acest lucru înseamnă că admite acuzaţiile aduse de procurori lui Liviu Dragnea, avocata a negat categoric. ''Sub nicio formă. Spun că aşa cum în ceea ce le priveşte pe celelalte persoane s-a apreciat că nu au săvârşit nicio infracţiune, trebuie să extindem acest raţionament şi pentru domnul Dragnea'', a menţionat aceasta.

Ea a afirmat că Liviu Dragnea are dreptul de a veni personal la DNA, însă atâta vreme cât procurorul de caz a permis să ia copiile unor documente relevante din dosar va fi mult mai uşor să le examineze dintr-un birou.

Avocata a fost întrebată de jurnalişti dacă Liviu Dragnea ar putea deveni martor denunţător în cauză. "Nici vorbă. Faţă de lucrările de la dosar noi suntem îndreptăţiţi să cerem o interpretare corectă a legii faţă de toate persoanele. În această încercare de a face o interpretare corectă, vom cere poate extinderea cercetărilor pentru a delimita foarte clar faptele fiecărei persoane despre care se vorbeşte în aceste proceduri judiciare", a mai spus Maria Vasii.

Din punctul său de vedere, documente din dosar pot constitui probe în apărare. "Pentru aceleaşi fapte care au fost temei de punere sub acuzare a domnului Dragnea au fost puse analize atât sub forma rapoartelor de audit intern, cât şi sub forma unor hotărâri judecătoreşti, a instanţelor de contencios administrativ, care au constatat că nu există nicio neregulă în ceea ce priveşte lucrările (n.r. - care fac obiectul investigaţiilor) pe baza cărora s-a constituit dosarul. Iar în ceea ce priveşte participarea domnului Dragnea în acele societăţi (...) aveţi informaţiile publice şi documentele pe care eu le-am văzut la dosar, care confirmă că domnul Dragnea nu are nicio legătură cu acele societăţi", a precizat Vasii.

×
Etichete: Liviu Dragnea
x close