Antena 3 CNN Politică Avertismentul dur al unui europarlamentar român: PSD riscă să se sinucidă

Avertismentul dur al unui europarlamentar român: PSD riscă să se sinucidă

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:48 16 Ian 2018 Modificat la 12:48 16 Ian 2018
o_1c3v9bk0u4eh11ho1d7fkiu1v348.jpg
Foto: pixabay.com

Dacă se ajunge la o instabilitate cronică, România poate fi confruntată inclusiv cu punerea în discuţie a viitoarei preşedinţii a UE, a declarat la RFI europarlamentarul PSD Victor Boştinaru.

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru crede că „PSD-ul ar trebui să facă astăzi ceea ce n-a făcut în nici una din cele două ocazii, când a nominalizat candidatul pentru prim-ministru: o discuţie democratică, pentru a stabili pe de o parte ce aşteptări are partidul de la viitorul prim-ministru, iar pe de altă parte ce aşteptări are de la viitorul Guvern, inclusiv sub dimensiunea nominalizării unor personalităţi cu o reală formaţie profesională de natură a garanta buna performanţă în calitatea de prim-ministru-miniştri şi pe de altă parte o capacitate reală de a dialoga cu societatea românească şi cu partenerii internaţionali”.

În opinia sa, „PSD-ul astăzi trebuie să facă un efort politic de salvare a propriei sale existenţe. Dacă PSD-ul va opta pentru o soluţie facilă, de genul un băiat simpatic care să fie premier, pentru că ăsta ne place nouă, atunci PSD-ul riscă să se sinucidă din perspectiva viitoarelor alegeri europene, prezidenţiale, în primul rând şi apoi a celor parlamentare. Dincolo de eşecul propriu al partidului, cred că PSD-ul astăzi este într-o operaţiune de salvare nu doar a propriei credibilităţi, dar şi de recâştigare a credibilităţii României, ca ţară, pentru că această criză la debut de 2018 e cel mai otrăvit cadou pe care partidul meu îl putea face Centenarului Marii Uniri”.

×
x close