
Au existat 127 acţiuni de control, iar premierul se mândreşte că toate verificările au fost făcute ?fără direcţionări politice?. Tăriceanu a subliniat importanţa corectei gestionări mai ales a fondurilor europene, pentru a nu exista cazuri de fraudă.
Cristian David a dat câteva exemple de nereguli descoperite de Autoritatea de Control, unul dintre ele fiind licitaţia la autostrada Bucureşti-Braşov. Condiţiile de participare la licitaţia pentru construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, câştigată de Euroconstruct, Spedition UMB, PA&CO International şi Comaxa, au fost modificate în afara legii privind achiziţiile publice, mai exact, s-au introdus criterii arbitrare de departajare, care avantajau un singur competitor.
În anumite zone din ţară există firme ?abonate? la câştigarea de licitaţii, a spus David. Gripa aviară a fost folosită ca pretext pentru atribuţii directe, fără licitaţii. Iar în Vrancea, bani pentru infrastructura anti-inundaţii au fost utilizaţi incorect.
Ministrul delegat a precizat că la RA-APPS ?găsim tabloul tuturor neregulilor administrative? de la retrocedări întârziate voit la contracte deja plătite bine, dar nefinalizate. Nereguli au fost descoperite şi în domeniul energetic în privinţa încheierii şi derulării contractelor de energie electrică, la termocentralele Turceni şi Rovinari sau la Compania Naţională a Huilei.
În 2007, Autoritatea îşi propune controale în sistemul sanitar, la Agenţia Domeniului Statului şi la Romsilva.
Antena3.ro