Scandalul implicării lui Mircea Băsescu într-o firmă "dubioasă" de armament s-a declanşat joi seara, în urma dezvăluirilor din emisiunea Biz-Bazar de la Antena 3 şi a materialului publicat de ziarul Bursa. De atunci şi până acum au apărut nenumărate informaţii, unele probate de cei implicaţi, altele vehiculate fără nici o dovadă. S-au făcut numeroase afirmaţii de către persoane importante, de la şeful statului până la ofiţeri în rezervă, declaraţii care în orice stat civilizat ar fi iscat o reacţie din partea autorităţilor.
Până marţi, în România nu s-a sesizat nimeni: nici DNA, nici Parchetul, nici un serviciu secret. Doar MApN a remis presei un comunicat în care neagă orice implicare, deşi implicarea Armatei într-un scandal legat de armament e la tot pasul. Ce se întâmplă aşadar cu instituţiile statului şi, mai ales, cu serviciile secrete? Să se fi delimitat acestea brusc de "Jucătorul" Traian Băsescu? România a mai avut parte de un preşedinte învins de "structuri", Emil Constantinescu, iar acum se apropie alegerile prezidenţiale. Există vreo legătură între acest scandal şi scrutinul de la sfârşitul anului?
MIRCEA BĂSESCU, PRINTRE ACŢIONARII UNEI FIRME DE ARMAMENT Citiţi comunicatul Administraţiei Prezidenţiale (pdf)Prima "inadvertenţă""Sunt nişte inadvertenţe. (...) Spre exemplu fratele meu a semnat pentru o firmă şi a fost înregsitrat în altă firmă. Interesant." (Traian Băsescu)
Prima inadvertenţă e sesizată chiar de preşedintele Traian Băsescu, la două zile după declanşarea scandalului. Potrivit declaraţiilor tuturor celor implicaţi, iniţial Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a fost de acord să se asocieze cu mai mulţi parteneri într-o firmă de armament. Numai că el a semnat documentele pentru o anumite firmă şi a apărut acţionar în altă firmă.
TRAIAN BĂSESCU DESPRE "INADVERTENŢELE" DIN CAZUL MIRCEA BĂSESCUDiferenţele dintre cele două firme sunt legate doar de nume: ambele au aceeaşi acţionari şi acelaşi obiect de activitate. Totuşi, e vorba de o înşelăciune, dacă ar fi să credem "inadvertenţa" asumată de preşedintele Traian Băsescu. Mai mult, unul dintre acţionari susţine că Mircea Băsescu a fost informat de această schimbare. Mircea Băsescu neagă în schimb acest lucru. Cine minte? Şi de ce nici o autoritate a statului român nu verifică o presupusă înşelătorie a cărui victimă ar putea fi chiar fratele şefului statului?
Foşti ofiţeri, jucători de prima mânăAxul central al scandalului pare să se învârtă în jurul lui Aurel Cazacu, fiica sa fiind unul dintre acţionarii firmei în care a intrat Mircea Băsescu. Aurel Cazacu este fostul şef la Romarm şi Romtehnica, iar până de curând şef de departament în Ministerul Economiei, cu răspunderi în domeniul înzestrării armatei. Din ministerul Economiei a demisionat după declanşarea scandalului Mircea Băsescu, la solicitarea Ministrului Economiei, Adriean Videanu. În ultimii ani Cazacu era filat de contraspionajul militar, fiind bănuit de acţiuni împotriva interesului naţional. Acţiuni care vizau, în principal, afacerile cu armament.
"Prezenţa fratelui preşedintelui României în firmă este o garanţie. Foarte bine. Vine o mare firmă şi zice: Domnule, vreau să ajung la? undeva la Cotroceni. OK. Mircea Băsescu are ocazia să îl ducă acolo, da? Pentru că ne va fi bine!" (Aurel Cazacu)
AUREL CAZACU DESPRE IMPLICAREA LUI MIRCEA BĂSESCUAceasta este prima declaraţie a lui Aurel Cazacu legată de acest scandal. Declaraţie care a uimit pe multă lume, prin uşurinţa cu care a recunoscut un lucru aflat la limita legii. Acest lucru a fost sesizat şi de preşedintele Traian Băsescu:
"Un acţionar în mod paradoxal şi interesant se duce la televizor şi primul lucru pe care îl are de spus este că trebuie să îl i-a pe fratele meu pentru a ajunge apoi la mine." (Traian Băsescu)
În ciuda acestor declaraţii şi a implicării sale în afaceri suspecte, nimeni nu a anunţat deschiderea unei investigaţii în cazul Cazacu. Nici un serviciu nu a motivat faptul că un astfel de personaj lucra nestingherit în Ministerul Economiei şi făcea afaceri cu fratele preşedintelui României. Nici măcar "inadvertenţele" sesizate de Traian Băsescu nu au băgat în şedinţă autorităţile.
Controverse în jurul unui transport NATOUn alt fost ofiţer a făcut declaraţii surprinzătoare în acest caz, fără ca nimeni să se sesizeze. Este vorba de Cornel Purcărea, locotenent colonel în rezervă. Acesta a declarat cu nonşalanţă că Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a asigurat utilajele pentru descărcarea a 1.630 tone de muniţie NATO.
"Era cel mai aproape agent economic din zonă care avea un astfel de utilaj." (Cornel Purcărea, despre implicarea lui Mircea Băsescu, în exclusivitate la Antena 3)
CORNEL PURCĂREA, DESPRE LEGĂTURA CU MIRCEA BĂSESCU:Mircea Băsescu a negat imediat această informaţie, precizând că nu a lucrat cu Purcărea. O astfel de controversă ar fi fost imediat clarificată într-un stat civilizat. Pentru un asemenea transport ar fi trebuit să existe documente, care pot lămuri misterul fără putinţă de tăgadă. Şi totuşi, nici una dintre autorităţile române nu au anunţat declanşarea unei investigaţii. Ca şi cum pe nimeni nu ar interesa dacă fratele preşedintelui a participat la o afacere cu armament NATO.
Citiţi comunicatul remis de Mircea Băsescu (pdf)Acuzaţiile de "terorism" par să nu intereseze serviciileDe departe cele mai grave acuzaţii în cazul Mircea Băsescu vin din partea jurnalistului
Sorin Roşca Stănescu. Fără să aducă dovezi, bazându-se doar pe "surse proprii" pe care spune că nu le divulgă, dar asumându-şi toate afirmaţiile din punct de vedere juridic, Sorin Roşca Stănescu îl acuză pe Mircea Băsescu că ar fi participat la o afacere suspectă de "terorism", iar pe Traian Băsescu de muşamalizare a acestui caz.
ACUZAŢIILE LUI SORIN ROŞCA STĂNESCUJurnalistul susţine că firma lui Mircea Băsescu a participat la transportul de muniţie de care vorbea şi Cornel Purcărea, numai că armele NATO nu au fost dezafectate ci ar fi ajuns la un cunoscut terorist, pe numele său Imad Kebir. Interesant, printre acţionarii firmei lui Purcărea apare un anume Imad Kebir, dar nimeni nu a confirmat până acum dacă este una şi aceeaşi persoană cu teroristul, deşi este vorba de o chestiune de siguranţă naţională. Doar Mircea Băsescu a trimis presei un comunicat în care neagă acuzaţiile, iar purtătorul de cuvânt al preşedinţieie a precizat că nimic nu este adevărat şi că doar se urmăreşte atacarea preşedintelui.
REACŢIA PREŞEDINŢIEI Guvernul României, asociat cu acţionarii lui Mircea BăsescuUn alt aspect pe care nimeni nu a catadicsit să-l investigheze la nivel oficial este asocierea Guvernului României alături de acţionarii controversaţi din cazul Mircea Băsescu la un eveniment desfăşurat cu ocazia Zilei Marinei. Expoziţia "Naval Defense Exhibition 2009 - NDE 2009", desfăşurată la Constanţa în perioada 14-16 august, a avut pe afiş siglele ministerelor Economiei şi Apărării, precum şi firma Navigator Development, unde manager este
Romeo Oiţă, unul dintre acţionarii din firma în care apare şi Mircea Băsescu. Practic, la acest eveniment au fost prezenţi toţi acţionarii, inclusiv Mircea Băsescu, la câteva zile după aceea apărând firma "dubioasă", potrivit aprecierii lui Traian Băsescu.
MINISTERUL APĂRĂRII ŞI FIRMA NAVIGATOR DEVELOPMENT, PE AFIŞUL ACELUIAŞI EVENIMENT Mai mult, şeful statului a fost şi el invitat la acest eveniment, dar a preferat o vizită la mănăstirea Tismana, în condiţiile în care Traian Băsescu era nelipsit de la Zilele Marinei. Totuşi, ulterior Traian Băsescu a declarat că nu a ştiut nici un moment de implicarea fratelui său în acea firmă. Şi în acest caz autorităţile tac mâlc. Nimeni nu s-a autosesizat în legătură cu implicarea Guvernului României. Doar MApN a dat presei un comunicat în care neagă faptul că ar fi avut informaţii în acest caz, deşi Ministerul Apărării apare pe afişul expoziţiei.
"Direcţia Generală de Informaţii a Apărării nu deţine date despre înfiinţarea firmei "Desintco", întrucât agentul economic nu şi-a exprimat interesul de a intra în raporturi comerciale sau de altă natură cu Ministerul Apărării Naţionale.(...) Un operator economic care îşi manifestă intenţia de a participa la procedurile de atribuire a unor contracte economice cu M.Ap.N., este verificat, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, pentru obţinerea pe cale legală a avizului de securitate industrială." (Comunicat MApN)
Citiţi comunicatul remis de MApN (pdf)"Jucătorul" şi serviciileNu este pentru prima dată când autorităţile nu se sesizează la afirmaţiile susţinute de oameni politici, inclusiv de şeful statului. Traian Băsescu a făcut mai multe acuzaţii grave în ultima vreme legate de implicarea unor oameni de afaceri în lucruri ilegale, fără ca DNA, Parchetul, Procuratura sau serviciile să bage în seamă spusele şefului statului.
?Sigur, domnul Vântu, pe ultima sută a guvernării Tăriceanu a reuşit să tragă un tun, de vreo 60 de milioane de euro, dar să sperăm că instituţiile statului vor recupera aceşti bani, o rambursare ilegală de TVA.? (Traian Băsescu, acum câteva luni)
Este cunoscut faptul că preşedintele României este şeful CSAT şi îi are pe lângă el pe reprezentanţii structurilor securităţii statului. La fel cum Emil Constantinescu declara la finalul mandatului că a fost "învins de structuri", acum pare că a venit rândul lui Traian Băsescu să se lovească de zidul serviciilor secrete. Acest lucru se întâmplă în apropierea alegerilor prezidenţiale, unde Traian Băsescu şi-a anunţat candidatura doar prin intermediari, nu şi direct. Având în vedere lipsa de reacţie a autorităţilor în cazul Mircea Băsescu, deşi desfăşurarea evenimentelor o impunea, se poate vorbi de o lipsă de comunicare între actualul preşedinte şi structuri? Cu alte cuvinte, Jucătorul este acum "jucat" de servicii?
TRAIAN BĂSESCU DESPRE IMPLICAREA FRATELUI ÎN AFACERI CU ARMEAntena3.ro