Astfel, social-democratul este de părere că delegeatul FMI în România nu este altceva decât şeful campaniei electorale a lui Traian Băsescu" întrucât după ce acesta a câştigat alegerile au urmat tăierile de pensii şi majorarea TVA.
"Principalul rău abătut asupra României este cel care îl manevrează pe Emil Boc de după perdea în ultima vreme, diavolul cu pantofi găuriţi", afirmă Vasile, spunând despre Franks că este "artizanul anihilării economiei Ucrainei"
Mai mult decât atât, Aura Vasile consideră că Jeffrey Franks este devăratul şef al economiei româneşti.
"Predicţiile economice ale lui Franks sunt nule, fapt dovedit de nenumăratele dăţi în care a anunţat creşteri, atunci când nici vorbă nu putea fi de aşa ceva. Dar sigur, domnia sa persistă şi face mai departe predicţii şi recomandări, ca şi acum, când preşedintele României afirmă că nu se pot asigura creşteri salariale, dar este contrazis de Franks, acest asasin economic, un Scaraoschi în carne şi oase care ţine în mână arma cu care distruge România", mai scrie Aura Vasile.