Aura Vasile şi-a dat demisia din PSD şi se va înscrie în UNPR, potrivit Antena 3. În vreme ce social-democraţii speră ca Aura Vasile să se răzgândească şi să se întoarcă în partid, reprezentanţii puterii sunt bucuroşi că au reuşit să mai atragă un adept de partea lor, chiar în ziua în care opoziţia a prezentat în parlament a zecea moţiunie de cenzură.
"Nu mă aşteptam la decizia Aurei Vasile şi sper ca această decizie să nu fie pusă în aplicare. Sper ca Aura Vasile să revină asupra acestei decizii", a declarat Adrian Năstase.
"Am avut mici dispute, dar aşa ca şi comunicare interpersonală, este un om foarte bun. Mă bucur că a făcut acest gest, a fost decizia ei", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.