"Miniştrii vor fi audiaţi pe tot parcursul zilei de marţi, iar după votul de miercuri din Parlament, Guvernul intenţionează să se reunească fie în seara aceleiaşi zile, fie joi 24 decembrie, pentru adoptarea proiectului de buget pentru 2010", au precizat încă de duminică, surse oficiale citate de Mediafax.
Acest program de lucru a fost confirmat luni şi de vicepreşedintele Camerei, liberalul Ludovic Orban. Astfel, miniştrii propuşi în Cabinetul Emil Boc vor fi audiaţi, marţi,începând cu ora 11.00 în comisiile parlamentare, iar miercuri, la ora 9.30, Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni în şedinţă pentru a da votul de învestitură asupra Cabinetului.
Chelaru a precizat că această decizie a fost luată de Birourile Permanente ale celor două Camere, arătând că miniştrii propuşi în Cabinetul Emil Boc vor fi audiaţi marţi în comisiile parlamentare de specialitate, începând cu ora 11.00.
Marko Bela, propus pentru postul de viceprim-ministru va fi audiat de parlamentarii din comisiile de învăţământ, cultură şi pentru drepturile omului şi problemele minorităţilor, iar Vasile Blaga, propus pentru postul de ministru al administraţiei şi internelor, va fi audiat în comisiile de administraţie publică şi pentru apărare şi ordine publică.
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu (ministrul finanţelor) va fi audiat de comisiile pentru buget, Adriean Videanu (ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri) va fi audiat de comisiile pentru politică economică, industrii şi pentru privatizare şi administrarea activelor statului, la fel şi Radu Berceanu propus pentru postul de ministru al Transporturilor, iar Teodor Baconschi (ministrul Afacerilor Externe) de comisiile de politică externă şi comisia pentru afaceri europene.
Candidatul propus pentru funcţia de ministru al mediului şi pădurilor, Laszlo Borbely, va fi audiat de comisiile de administraţie publică şi pentru agricultură, Elena Udrea (ministrul dezvoltării regionale şi turismului) va răspunde întrebărilor parlamentarilor din comisiile pentru administraţie publică şi pentru industrii şi servicii, Gabriel Oprea (ministru al apărării naţionale) va fi audiat de comisiile de apărare, iar Kelemen Hunor (ministrul culturii şi patrimoniului naţional) va fi audiat de comisiile pentru cultură şi comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.
Cătălin Predoiu (ministrul justiţiei) va fi audiat de comisiile juridice, pentru cercetarea abuzurilor şi pentru drepturile omului, Gabriel Sandu (ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale) de comisia pentru tehnologia informaţiilor şi comisia economică Senatului, Mihai Şeitan (ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale) de comisiile pentru muncă, egalitate de şanse şi pentru sănătate, Daniel Petru Funeriu (ministrul educaţiei) de comisiile de învăţământ, iar Cseke Attila Zoltan (ministrul Sănătăţii) de comisiile pentru sănătate şi Mihail Dumitru (ministrul Agriculturii şi Dezvoltării rurale) de comisiile pentru agricultură şi pentru administraţie publică.
Lista Guvernului şi programul de guvernare au fost depuse la Parlament duminică după-amiază, luni urmând să fie stabilit calendarul audierii miniştrilor în comisiile de specialitate în vederea votului de învestitură. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi dimineaţă, după ce a anunţat desemnarea lui Emil Boc ca premier, că termenul limită de avizare a noului Executiv este data de 23 decembrie.
Antena3.ro