Antena 3 CNN Politică Au început contrele în interiorul coaliției PSD-PNL-UDMR: "Nu vrem cadouri, știm să ne luăm singuri ce ni se cuvine"

Au început contrele în interiorul coaliției PSD-PNL-UDMR: "Nu vrem cadouri, știm să ne luăm singuri ce ni se cuvine"

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 11:17 27 Noi 2021 Modificat la 11:18 27 Noi 2021
44
Sursa foto: Antena 3

Ioan Stan reacționează după ce Gheorghe Flutur (PNL) a afirmat recent că nu oferă cadouri PSD-ului în județul Suceava.

„Sinceri să fim, nici nu avem nevoie de cadourile PNL-ului, pentru că am demonstrat la nivel național că știm să ne luăm singuri ceea ce ni se cuvine. De altfel, domnia sa a făcut parte din echipa de negociatori și știe despre ce discutăm”, spune Stan.

De altfel, acesta îi reamintește președintelui CJ Suceava că a făcut parte și din „echipa câștigătoare”, „care a pierdut puterea la nici două luni de la organizarea congresului PNL, dar nu ne împiedicăm acum în amănunte”.

„Este drept, partidul domniei sale deține majoritatea în Consiliul Județean Suceava, însă menționăm că nu ne dorim o vreo funcție în cadrul acestei instituții. Dar cu această majoritate avută, domnul Flutur să facă bine să realizeze ceea ce a promis că face la nivelul județului, pentru că sucevenii vor fapte, nu vorbe. Cât despre cadourile amintite în discursul domniei sale, menționăm că există un proverb cunoscut la nivel internațional care sună cam așa: „Ferește-te de greci chiar și atunci când îți fac daruri”.

Echivalentul acestei ziceri la nivel național ar fi „ferește-te de PNL-iști chiar și atunci când îți fac daruri”. Semnificația acestei cugetări nu o vom comenta, lăsând timpul să demonstreze ce este de demonstrat. Doar că îl încurajăm pe domnul Flutur ca în loc să ne poarte de grijă, să-și vadă de promisiunile făcute în campania electorală, care până la momentul actual au rămas doar pe hârtie sau la nivel de discurs și sperăm ca măcar în acest mandat să termine proiectele începute în 2016”, mai spune Ioan Stan.

Senatorul PSD îi recomandă lui Flutur să lase politica națională și să se ocupe de problemele județului.

×
x close