Antena 3 CNN Politică Atacuri dure între PNL şi PC. Daniel Constantin îi atrage atenţia lui Antonescu că riscă prea mult cu declaraţiile sale

Atacuri dure între PNL şi PC. Daniel Constantin îi atrage atenţia lui Antonescu că riscă prea mult cu declaraţiile sale

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 11:10 19 Noi 2013 Modificat la 11:10 19 Noi 2013
Atacuri dure între PNL şi PC. Daniel Constantin îi atrage atenţia lui Antonescu că riscă prea mult cu declaraţiile sale
Foto: Agerpres
Războiul dintre Crin Antonescu şi partenerii săi politici continuă. După ce liderul PNL a declarat că alianţa cu Partidul Conservator nu mai există de multă vreme şi l-a atacat pe preşedintele partidului, spunând că se comportă ca un subordonat al premierului, Daniel Constantin îi atrage atenţia preşedintelui PNL că riscă prea mult cu astfel de declaraţii. 

"Eu, alături de 10 colegi liberali cred, suntem în echipa lui Victor Ponta guvernamentală şi dacă lucrul acesta înseamnă a fi subordonat însemnă că eu cel puţin sunt mândru că fac parte din echipa guvernamentală a lui Victor Ponta", a răspuns Daniel Constantin.
 
"A făcut declaraţii gratuite la adresa mea, la adresa domnului Ponta, la adresa domnului Voiculescu, nu am văzut o altfel de abordare la adresa lui Băsescu", a adăugat preşedintele PC.
 
"Nu am avut o comunicare specială în cadrul acestei alianţe ACD aşa-numite, pentru că, din punctul nostru de vedere, dialogul s-a purtat în permanenţă cu PSD pentru că, aşa cum spuneam, preşedintele Partidului Conservator este doar un subordonat al domnului Victor Ponta", a spus Antonescu.
 
"Cu excepţia câtorva oameni nu e relevant", a mai adăugat liderul PNL, cu referire la PC.
 
 
Chiar dacă îşi aruncă săgeţi liderii partidelor din USL dau asigurări că uniunea nu se va rupe.
 
 
 
 

×
x close