Proiectul de lege electorală, propus de USL, ar putea fi adoptat astăzi prin vot de Camera Deputaţilor. Dacă va trece, actul normativ va schimba actualul sistem cu cel uninominal majoritar într-un singur tur, cunoscut şi ca uninominalul pur, iar alegerile din toamnă se vor desfăşura după noua formulă. Fotoliile de senatori şi deputaţi vor fi ocupate numai de candidaţii care vor ieşi pe primul loc în colegiul lor la alegerile generale.
Potrivit USL, iniţiativa este necesară pentru a nu se repeta situaţia de la alegerile parlamentare din 2008, cînd au intrat în Legislativ oameni de pe locurile doi şi trei. Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat legea ieri cu 14 voturi "pentru" şi cinci "împotrivă".
Proiectul de lege electorală aprobat de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor prevede ca mandatul să revină candidatului care obţine cele mai multe voturi, din primul tur de scrutin. Pragul electoral de 5% a fost eliminat iar colegiile vor rămâne aceleaşi ca în 2008.
Comisia juridică a Camerei a adoptat un amendament prin care minorităţile care reprezintă mai mult de 7% din populaţia unui judeţ vor primi un mandat de parlamentar, doar în cazul în care nu obţin unul prin vot. Reprezentanţii PDL s-au pronunţat împotrivă.
Amendamentul privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost respins. Proiectul de lege a fost deja adoptat de Senat, iar votul final va fi dat în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor.