Antena 3 CNN Politică Apropierea alegerilor a transformat Paştele în sezonul pomenilor electorale

Apropierea alegerilor a transformat Paştele în sezonul pomenilor electorale

1 minut de citit Publicat la 19:04 29 Apr 2008 Modificat la 19:04 29 Apr 2008
Apropierea alegerilor a transformat Paştele în sezonul pomenilor electorale
Campania electorală începe oficial abia vineri, pe 2 mai. Neoficial, candidaţii au început de câteva săptămâni să-şi promoveze imaginea în rândul alegătorilor. Iar primăvara anului 2008 s-a transformat într-un adevărat anotimp al pomenilor electorale. De la pungi şi cărţi de vizită, până la pachete cu alimente sau chiar excursii la cumpărături în Ungaria. Candidaţii la locale au folosit un arsenal cât se poate de variat pentru a-şi arvuni din timp voturile. Febra electorală a cuprins întreaga ţară, iar potenţialii aleşi au exploatat cum au putut marea problemă socială - sărăcia.

În sectorul 5 al Capitalei, primarul-candidat Marian Vanghelie a oferit cadouri în valoare de 50 de lei. Oamenii nevoiaşi s-au trezit cu noaptea-n cap şi s-au călcat în picioare pentru un salam, doi cârnaţi, o pâine, un cozonac sau o sticlă de suc.

La Constanţa, pensionarii au fost mai organizaţi, iar pachetele pre-electorale s-au împărţit în linişte. Sute de gospodine s-au războit însă pe şorţul cu însemnele PSD, oferit de primarul Radu Mazăre. Două mii de bucăţi au dispărut cât ai clipi.

În comuna Nicolae Bălcescu din Bacău, localnicii s-au bucurat că un om al primarului liberal le-a dat carne, vin, cozonac, orez şi ulei. Edilul predinde că nu le-a dat nimic, însă oamenii i-au mulţumit că au avut ce pune pe masă de Paşte.

Ionel Manţog, preşedintele PDL Gorj, a mers prin satele din judeţ să le ofere oamenilor pachete cu vopsea de ouă, lumânări şi icoane, însoţite de calendare cu chipul lui.

La Făgăraş, zeci de pensionari s-au înghesuit să primească un pachet de la poarta fabricii de fulgi. Oamenii au spus că plasele cu alimente sunt pomeni electorale; conducerea fabricii, evident, susţine că nu a vrut decât să promoveze firma şi produsele, nicidecum candidaturi la primărie.

Şi pungile PDL au ieşit la iveală. La Alba Iulia, primarul democrat-liberal a împărţit 200 de pachete cu ulei, făină, cozonaci şi suc. Pachetele cu mâncare, distribuite în pungi portocalii, au potolit şi foamea alegătorilor din Oţelu Roşu înainte de Paşte.

Când au nevoie de voturi, politicienii nu se mai feresc demult nici de aparatele foto, nici de camerele de filmat. Pomana electorală este împotriva legii, dar până la urmă scopul scuză mijloacele.

Antena 3

×
x close