Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că Uniunea Europeană şi Preşedinţia Consiliului UE sunt pregătite pentru „orice scenariu” legat de Brexit.
„După cum ştiţi, săptămâna viitoare este Consiliul European, se va discuta despre acest aspect. Din punctul de vedere al UE, din punctul de vedere al Preşedinţiei rotative, suntem pregătiţi pentru orice scenariu. După cum vedeţi, trebuie să se clarifice situaţia în Marea Britanie. Se ia în calcul prelungirea perioadei până în alegerile europarlamentare, pentru că, dacă se depăşesc alegerile europarlamentare, trebuie ca în Marea Britanie să fie de asemenea o competiţie pentru deputaţii europeni, pentru intrarea din nou în Parlamentul European. Am văzut că există un scenariu legat şi de un nou referendum în Marea Britanie. Este important ce vor decide şi este important ce se va decide în cadrul Consiliului European de săptămâna viitoare de la Bruxelles. Dar, repet, suntem pregătiţi pentru orice scenariu. Pentru noi, preferabil ar fi să avem o ieşire ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană, dacă se va hotărî acest lucru”, a spus Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul Republicii Cehe, Andrej Babis, întrebată cum comentează ultimele evoluţii legate de Brexit, potrivit unei înregistrări postate pe Youtube de Guvernul României.
Premierul Viorica Dăncilă se află vineri într-o vizită oficială în Republica Cehă.