Crin Antonescu a a respins posibilitatea unei posibile îndepărtări a PNL din guvernul Iohannis. "Mai greu, pentru că avem un prim-ministru independent, ăsta e un lucru foarte important, nu un amănunt. Avem un parteneriat semnat deja, un acord, avem un parteneriat deja semnat cu UDMR. Practic, va fi un Guvern, nu am discutat aceste detalii, dar nu are cum fi altfel decât un Guvern jumătate-jumătate aritmetic, dacă vreţi, rotunjind, jumătate PSD, jumătate PNL şi UDMR. PSD nu e deloc într-o poziţie de forţă, nu e deloc acţionar majoritar în acest Guvern", a spus Antonescu.
El a adăugat că nu va recunoaşte criteriul performanţei organizaţiilor pentru numirea miniştrilor sau a secretarilor de stat.
"Eu n-am recunoscut niciodată acest criteriu ca fiind unul valid în întregime atunci când e vorba de făcut Guvernul. Guvernele trebuie alcătuite din oameni competenţi, cu spate, cu acoperire politică în sensul bun, cu credibilitate publică, dacă se poate. Organizaţia transformă în criteriu lucrul acesta, ţi-am adus atâtea voturi, deci vreau trei secretari de stat, eu nu recunosc acest criteriu", a mai spus Antonescu.
Întrebat dacă s-a temut că PNL va cădea la 7% dacă nu intră la guvernare, Antonescu a spus că "PNL doreşte şi toate partidele din România doresc foarte tare să rămână sau să intre la guvernare".
"Vremurile s-au schimbat, faţă de anii 1990, chiar 2000, acum pare că sensul unic al activităţii politice este accederea şi păstrarea în permanenţă la putere, ceea ce nu e normal. Mie mi-e teamă, apropo de partid, de un singur lucru: nici că aş putea să nu mai fiu preşedintele lui, ceea ce s-ar putea întâmpla, pentru că, acum, când va intra la guvernare, PNL va consuma în interiorul său un conflict, v-o spun de pe acum, un conflict între mine şi cei care cred, asemeni mie, că trebuie să facem alte lucruri de data asta, clar şi cei care cred şi doresc să le facem aşa cum ştim noi, aşa cum se ştie. Ăsta va fi un conflict din care nu sunt deloc sigur că voi câştiga", a precizat Antonescu.
Întrebat dacă şi cu PSD va fi acest conflict, Antonescu a spus că nu este "în situaţia de a impune condiţii PSD, cu ce oameni să vină la guvernare".
Crin Antonescu a mai respins declaraţiile unor adversari politici că s-ar fi discutat despre ministere.
"Am văzut deja în presă aceste lucruri. Ştiu bine că nu e vina presei, ştiu bine că probabil chiar colegi de-ai mei, chiar oameni din PSD, îşi autoalimentează sursele ca să li se vehiculeze eventual numele. Vă mai dau o dată cuvântul de onoare că eu nu am discutat nimic cu Mircea Geoană sau cu cineva din PSD despre vreo funcţie şi vă mai asigur că, dacă eu nu am discutat nimic, oricine altcineva a discutat degeaba, nu pentru că am instaurat vreo dictatură în PNL, dar pentru că, aşa cum am anunţat, îmi asum personal momentul în care structura, alocarea ministerelor şi desemnarea persoanelor pe ministerele respective vor fi făcut", a susţinut Crin Antonescu.
În plus, liderul PNL a menţionat că îşi asumă personal aceste lucruri. "De vreme ce eu nu am discutat nimic, înseamnă că nu s-a discutat nimic", a subliniat el.
Antena3.ro