Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus, luni, că nu exclude o candidatură a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, punctând că în această situaţie "nu se mai poate vorbi de USL".
El a fost întrebat dacă reforma constituţională este posibilă până la anul, la alegerile prezidenţiale şi ce se va întâmpla în situaţia în care premierul Victor Ponta va candida la acest scrutin.
"Competiţia este mama progresului sau, cum se spunea, este sursa progresului. Doar nu o să candidez singur. Pentru asta ne-am luptat, ca să putem candida mai mulţi, ca să fie democraţie. (...) Apropo de participarea concomitentă a mea şi a dl Ponta la alegerile prezidenţiale la anul, nu ştiu. Deocamdată ştiţi care este poziţia noastră oficială. Dl Ponta este prim-ministru şi pare destul de ocupat, credeţi-mă, în această situaţie, eu sunt candidat oficial al Uniunii. Într-un an de zile se pot întâmpla multe în viaţa aceasta şi în politică. Nu exclud o asemenea variantă, nemaiputând vorbi atunci de Uniune, dar nu văd niciun element de dramatism", a răspuns Antonescu, aflat în Polonia, potrivit Agerpres.
El a subliniat că, pentru revizuirea Constituţiei, în prezent, referendumul trebuie să întrunească jumătate plus unu din voturile cetăţenilor români, arătând că "apetitul electoral" al românilor este scăzut.