Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi seară, după reuniunea Biroului Politic al partidului, că noul secretar general al PNL este Rareş Mănescu, în vreme ce Eugen Nicolăescu va prelua coordonarea PNL Bucureşti, informează Mediafax.
Antonescu a declarat că Rareş Mănescu, actual vicepreşedinte al PNL, va prelua funcţia de secretar general interimar al partidului, după ce din această funcţie s-a retras Eduard Hellvig.
De asemenea, liderul PNL a anunţat că vicepreşedintele PNL, Eugen Nicolăescu, va coordona activitatea PNL Bucureşti, în locul lui Mănescu.