Liderul PNL, Crin Antonescu ar trebui să se implice mai mult în asigurarea coeziunii de partid în timp ce, în paralel, ar trebui să vină cu un msaj şi ofertă politică mai concrete pe anumite domenii, susţine fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Actualul lider al deputaţilor PNL îi mai reproşează lui Antonescu lipsa de implicare în temele majore şi îi atrage atenţia că accederea lui Victor Ponta în fruntea PSD constituie o sursă de ameninţare pentru PNL.
?Eu cât am fost preşedinte nu am avut conflicte cu Crin Antonescu, am fost nemulţumit de un singur lucru: de slaba implicare la nivelul partidului. Trebuie să se implice mai mult în ceea ce a însemnat definirea unor opţiuni politice majore pentru PNL. Adică vorbimdespre reforma constituţională, vorbim despre mesajele pe care le dăm în plan politic, despre subiecte cum ar fi pensiile. Nu spun că nu se implică cred că ar trebui să iasă foarte mult cu un mesaj mai concret pe anumite teme, subiecte, adică să treacă de la discuţia dusă în termeni politici generali la anumite oferte, propuneri concrete pe anumite domenii fie că vorbim de sistemul de salarizare, sistemul de pensii, fie de reforma constituţiei, fie că vorbim de domeniul economic?, a declarat Tăriceanu la Antena 3.
Tăriceanu a lăsat să se înţelegă că partidul nu prea a avut de câştigat din schimbarea de ştafetă la vârful conducerii PNL. ?În momentul de faţă fără îndoială lui Crin Antonescu îi revine o misiune dificilă şi anume să menţină coeziunea partidului, lucru care rămâne de văzut dacă va reuşi. Sunt câteva organizaţii unde avem probleme serioase şi forţa lor a început să scadă în mod vizibil, organizaţii care altădată erau foarte puternice şi constituiau forţe, motoare pentru partid? a declarat Tăriceanu, sugerând că actualul lider de partid nu a dus un plus până acum filialelor în cauză.
El a admis că nu prea mai discută cu preşedintele partidului.?Dacă ne întâlnim, vorbim sigur că da bineînţeles? a completat Tăricveanu
În schimb, fostul premier a avertizat că alegerea lui Victor Ponta în fruntea PSD ar constitui o ameninţare pentru liberali, dat fiind faptul că nu este garantat că PNL va reuşi să capteze voturile românilor nemulţumiţi de actuala putere.
"Mie mi se pare că în general PSD rămâne în bună parte partidul de factură de stânga, care nu are idei, nu are proiecte interesante pentru societatea românească. Alegerea lui Ponta reprezintă o ameninţare pentru PNL, pentru că nu este atât de sigur că PNL poate să capteze şi să atragă nemulţumiţii de noua putere, iar, pe de altă parte Ponta are simţ politic? a atras atenţia Tăriceanu, făcând referire la apropierea celor două partide de opoziţie produsă în ultima vreme.
Antena3.ro