Antena 3 CNN Politică Antonescu: Liderul politic din Europa care îşi doreşte ca România să nu intre în Schengen e Băsescu

Antonescu: Liderul politic din Europa care îşi doreşte ca România să nu intre în Schengen e Băsescu

1 minut de citit Publicat la 17:21 02 Mar 2013 Modificat la 17:21 02 Mar 2013
Antonescu: Liderul politic din Europa care îşi doreşte ca România să nu intre în Schengen e Băsescu
Foto: Agerpres
Preşedintele Senatului îi reproşează lui Traian Băsescu legarea MCV de aderarea la spaţiul Schengen."Ca să nu existe confuzie, evident suntem alături de poziţia guvernului".

"Trebuie totuşi să reţinem următoarele lucruri: România s-a achitat de toate obligaţiile, obligaţii exclusiv tehnice, a cheltuit un miliard de euro, a acceptat pachet de servicii mai severe decât oricare şi şi le-a îndeplinit. În conformitate cu tratatul, nu există condiţionare între MCV sau alte ţinte referitoare la justiţie şi aderarea la Schengen. Şi asta e oficial recunoscut, a fost recunoscut şi acceptat inclusiv de premierul olandez şi preşedintele Senatului din Olanda pentru că aşa spune tratatul", a arătat Antonescu.

"Schengen ar trebui tratat ca un obiectiv tehnic care n-ar trebui să fie prioritar - buget, mcv, probleme de justiţie. Se poate trăi şi fără Schengen, sunt ţări în UE, Marea Britanie, care nu vor. România vrea. Sunt perfect de acord cu poziţia primului ministru şi a ministrului de externe - dacă pe principii clare nu suntem admişi, e problema altora. Eu sunt mai optimist, mă aştept să fim primiţi în Schengen pentru că îndeplinim de mult şi complet toate condiţiile, daca nu, avem obiective mai importante pe care să le urmărim", a declarat Crin Antonescu, conform pesurse.ro.

"E impardonabil ca preşedintele României, e impardonabil să impună domnia sa impunerea raportului MCV pt Schengen, ceea ce tratatul nu face şi nici partenerii europeni, cel puţin nu la vedere. E o chestiune care nu are nimic de a face cu Schengen - să lămurim cetăţenii români, să nu lăsăm loc ideilor politicianiste. Nu intrăm în funcţie de statututul parlamentarilor, de Fenechiu. Liderul politic din Europa care îşi doreşte ca România să nu intre în Schengen e Băsescu", a adăugat preşedintele Senatului

×
x close