Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că orice fel de Lege Fundamentală ar fi adoptată, ar fi făcută degeaba dacă nu se va realiza o depolitizare a structurilor administrative, spunând că asta înseamnă să se renunţe la "streaperi, textilişi şi domnişoare de palmares ca directori".
"România în acest moment a atins un grad de politizare maxim, ceea ce e trist, având în vedere că la începutul lui 2005 se mersese măcar din punct de vedere legislativ către o depolitizare care, iată că e esenţială. Orice fel de Constituţie am face, dacă nu vom depolitiza rezonabil structurile administraive degeaba o facem. Ce înseamnă asta domnul prim-ministru, ştiţi? Adică să nu mai puneţi streaperi directori la cultură, să nu mai puneţi textilişti directori la Aeroportul Timişoara, să nu mai puneţi tot felul de domnişoare de palmares mari directoare în România. Cam asta înseamnă depolitizare", a susţinut Crin Antonescu, citat de Mediafax.
El a mai spus că admite că au făcut şi liberalii politizare, la fel, "Slavă Domnului", ca şi pesediştii. "Dar problema e să mergem înainte", a adăugat Antonescu.
Pe de altă parte, el a precizat că este în favoarea regionalizării României şi renunţării la judeţe. "Eu cred că trebuie să mergem către regiuni chiar dacă asta va genera tevatură mare în toate partidele şi în toate sistemele de administraţie, dar esenţial ca şi în tema generală a Constituţiei rămâne aici că dincolo de forma în care vom modifica esenţial e să facem cu adevărat descentralizare şi nu doar o feudalizare care reprezenta la începutul anilor 2000 banditismul local roşu, şi azi banditismul protocaliu la drumul mare", a spus preşedintele liberalilor.
El a mai spus că "Ţinutul Secuiesc e Ţinut Secuiesc, nu e Ţinut Oltenesc, dar este în România" făcând referire la lozincile sub care defilau zilele trecute "anumiţi miniştri ai Guvernului României".
În privinţa tipului de republică susţinut de liberali, Antonescu a spus că PNL susţine cu consecvenţă de 20 de ani "ideea republicii parlamentare", fără a se opune alegerii directe a preşedintelui statului.
Întrebat cum se vor putea face reglajele instituţionale, liberalul a exemplificat mecanismul de desemnare a primului-ministru propus de o majoritate parlamentară.
Antena3.ro