Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus miercuri seară - comentând aluziile fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu referitoare la meseria de cioban a lui Gigi Becali - că oaia este un "animal minunat" şi nu degeaba este invocat Iisus în Biblie ca "Mielul lui Dumnezeu".
"Oile au rostul lor. Oaia este un animal minunat, nu degeaba chiar şi în Biblie, Domnul însuşi este comparat cu oaia. Nu de oi se încurcă ideile. Hai să ne vedem care avem idei, de idei, care avem oi, de oi şi să câştigăm alegerile", a spus Antonescu, potrivit pesurse.ro.
Referirile în Biblie la "mielul lui Dumnezeu" sunt prezente atât în vechiul Testament, cât şi în Noul Testament ("A doua zi l-a văzut Ioan Botezătorul pe Iisus venind către el şi i-a zis: Iată mielul lui Dumnezeu").
Şeful liberalilor a făcut apoi referire şi la "ieşirile" pe care le-a avut preşedintele Traian Băsescu de-a lungul vremii.
"Dacă vorbim despre Gigi Becali, Gigi Becali este un personaj foarte liber în a comunica ceea ce gândeşte, fără o autocenzură, care este necesară comunicării publice. Eu cred că Gigi Becali a evoluat mult – nu de când s-a înscris sau de când a intrat în vorbă cu USL-ul, ci în general, pe parcursul anilor (...) când preşedintele unei ţări a zis <ţigancă împuţită> unei femei, nu contează că era jurnalistă sau nu, a spus-o în public, când a făcut atâtea glume proaste...", a comentat Antonescu.
În plus, "cât este sau cât doreşte să devină domnul Becali liberal este problema domniei sale", iar "noi am făcut o asociere politică, într-o conjunctură politică, fără ipocrizii, fără niciun fel de înţelegere sau de motiv financiar", a adăugat copreşedintele USL.
Fostul premier
Călin Popescu-Tăriceanu a spus recent că preferă intelectualii, şi nu oamenii care ştiu să manipuleze oile.