"Este o discuţie. Asta este propunerea premierului, dar pe care PNL este gata să o discute, pentru că fiecare dintre aceste modele are raţiunea sa. Într-o anumită logică, în care Guvernul deşi fără creşterea cheltuielilor publice şi-ar putea lărgi structura, deci ar putea fi mai multe ministere, în ideea pe care domnul Ponta a prezentat-o, cu bune argumente de a face cumva pe cât posibil un paralelism, o oglindă între Guvernul nostru şi Comisia Europeană, o asemenea formulă, formula franceză - care s-a practicat de altfel şi în România în 1991 şi puţin în 1997 la începutul guvernării CDR - PD - se poate. Cred că asta e varianta spre care ne îndreptăm", a spus Antonescu, la RTV, potrivit Mediafax.
El a precizat că ANAF ar urma să rămână în structura unui minister al Finanţelor.
De asemenea, el a admis faptul că o altă modificare în structura guvernamentală vizează împărţirea Ministerului Economiei într-un Minister al Economiei, altul al Comerţului şi un alt treilea al Mediului de Afaceri.