Antena 3 CNN Politică Antonescu: Este necesară o ripostă din partea societăţii la măsurile anunţate, dar fără violenţe stradale

Antonescu: Este necesară o ripostă din partea societăţii la măsurile anunţate, dar fără violenţe stradale

1 minut de citit Publicat la 13:29 07 Mai 2010 Modificat la 13:29 07 Mai 2010
Antonescu: Este necesară o ripostă din partea societăţii la măsurile anunţate, dar fără violenţe stradale
Populaţia trebuie să risposteze "energic" în urma măsurilor anticriză anunţate de preşedintele Traian Băsescu, dar PNL nu susţine eventuale violenţe stradale care ar putea aduce România în situaţia Greciei, a declarat vineri, liderul liberal, Crin Antonescu.
El a apreciat că este necesară "o presiune, o ripostă din partea societăţii pe toate palierele, care, la un moment dat, poate ajunge şi în stradă, dar nu în sensul violenţei".
"PNL va descuraja concret orice tentativă de a se ajunge la violenţă. Totuşi, este nevoie de o ripostă energică, care să spună domnilor guvernanţi, domnului preşedinte, că suntem o ţară europeană în care nu putem la nesfârşit ca doar câteva mii de oameni să îşi bată joc câteva milioane", a atras atenţia Antonescu.
Liderul liberal a subliniat că partidul pe care îl conduce nu îşi doreşte ca România să ajungă în situaţia Greciei, cu violenţe de stradă.
"Violenţa nu rezolvă nimic, creează doar probleme suplimentare. Nu încurajăm în niciun fel ca ceea ce înseamnă confruntarea la nivel politic şi sindical să ajungă în stradă la nivel de violenţă", a afirmat Crin Antonescu.
Antonescu l-a criticat şi pe Traian Băsescu pentru că "i-a făcut pe bugetari să se simtă graşi" şi a considerat că solidaritatea cerută de şeful statului "sună doar bine".
"Solidaritatea este un cuvânt care sună întotdeauna bine. Dar Băsescu s-a exprimat ca un gras de 200 de kilograme care cere unuia de 50 de kilograme să fie solidar", a conchis Crin Antonescu.
Antena3.ro

×
x close