"Ar însemna categoric un eşec, l-am văzut şi pe domnul Ponta declarând că nu doreşte să fie premier - deşi presupunând că am avea 49, 45, 42, e clar că am fi tot prima forţă politică şi cred că ar fi de datoria noastră să căutăm o combinaţie de guvernare. Ar fi şi pentru mine un eşec".
Liderul USL a precizat inclusiv că un astfel de rezultat ar însemna inclusiv o demisie a sa din fruntea partidului.
"Eu cred că asta trebuie să se întâmple şi asta se va întâmpla, cel puţin în ce mă priveşte (...) În momentul în care am mizat foarte mult, am pledat pentru această opţiune, am construit această opţiune, psihologic şi politic totul s-a construit pe o majoritate absolută. Dacă obţinem mai puţin de 50%, asta înseamnă că şi PSD şi noi obţinem mai puţin sau în orice caz mai puţin decât am fi mers separaţi, nemaiavând nici atuu de a impune practic un premier. Şi atunci, sigur că înseamnă eşecul proiectului", a explicat liderul PNL.