Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seara, că dacă alianţa PNL-PC-PSD va înregistra un eşec în cadrul alegerilor locale sau parlamentare, îşi va depune mandatul de preşedinte de partid. Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat agenţiei
Mediafax.
Liberalul a adăugat că există posibilitatea ca alianţa PNL-PC şi PSD să preia guvernarea la sfârşitul lunii martie, fie prin ieşirea UDMR din coaliţie, fie prin trecerea unor parlamentari PDL sau din alte partide la noua alianţă.
"
Posibilitatea ca această alianţă să preia guvernarea este una destul de însemnată. Este principala speranţă cu care am precipitat încheierea ei. Este foarte posibil ca la sfârşitul lunii martie, sau până în sfârşitul lunii martie, lucrul ăsta să se întâmple. Nu e sigur, nu am garanţii pentru asta. Nu pot să spun că aşa va fi, dar îmi doresc acest lucru şi el este posibil", a spus Antonescu.
Preşedintele PNL a arătat că luna martie este cel mai optimist şi cel cel mai rapid termen în care, din punct de vedere practic, s-a putea întâmpla preluarea guvernării de către noua coaliţie.
"
Asta se poate întâmpla teoretic la sfârşitul lunii februarie, când UDMR are un congres. Nu sunt temeiuri să afirmăm că la acel congres UDMR va decide dacă continuă să guverneze încă un an şi jumătate cu domnul Boc sau doreşte de pe acum să scutească România de un şi jumătate de chin şi să-şi asigure o guvernare de cel puţin şase ani"
În acelaşi timp, Antonescu a vorbit despre principiul parităţii care va sta la baza alianţei dintre PNL-PC şi PSD.
"
Paritatea este exprimată la nivelul alegerilor parlamentare printr-un număr egal de candidaţi pentru ambele părţi; la nivelul preşedinţilor de Consiliu Judeţean printr-un număr aproape egal - pentru că e un număr impar - în 21 de judeţe candidat PSD, în 20 candidat PNL; la primăria reşedinţelor de judeţ 20 PNL-PC, 20 PSD. Acesta este principiul parităţii şi este expreia lui aproape perfectă aritmetic"
El a arătat că sondajele de opinie vor sta la baza determinării celor 21 de judeţe sau 20 de reşedinţe de judeţ unde PNL-PC va desemna candidatul, ca şi a celor în care candidatul PSD va fi susţinut. De asemenea, liderul liberal a spus că în protocolul alianţei cu PSD a fost stipulat principiul candidatului comun la Primăria Generală a Capitalei.