Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu va participa la ceremonia de la Palatul Cotroceni organizată cu ocazia zilei de 1 Decembrie, dar că a primit o invitaţie în acest sens de la Administraţia Prezidenţială.
"Am primit invitaţia de a participa la ceremonia de la Palatul Cotroceni cu ocazia zilei de 1 Decembrie, dar nu o pot onora", a spus Antonescu. Liderul liberal va fi prezent în prima parte a zilei la parada militară de la Arcul de Triumf, conform Mediafax.
Nici în programul anunţat al premierului Victor Ponta pentru ziua de 1 Decembrie nu figurează, până la acest moment, o participare la recepţia de la Palatul Cotroceni.
La Palatul Cotroceni urmează să aibă loc, duminică, de la ora 18.00, recepţia oferită de preşedintele Traian Băsescu cu prilejul Zilei Naţionale a României.
Între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a existat în această toamnă un diferend în privinţa participării la ceremoniile organizate la Palatul Cotroceni.
Crin Antonescu a părăsit festivitatea de la Palatul Cotroceni la depunerea jurământului de către ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, chiar înainte de a-şi începe discursul Traian Băsescu. Ulterior, la depunerea jurământului de ministrul Economiei, Andrei Gerea, Crin Antonescu nu a mai fost invitat la eveniment. Băsescu a spus atunci că Antonescu nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni.