Antena 3 CNN Politică Anchetă internă la SRI după declaraţiile Elenei Udrea

Anchetă internă la SRI după declaraţiile Elenei Udrea

1 minut de citit Publicat la 13:44 01 Feb 2015 Modificat la 13:44 01 Feb 2015
sri.jpg
Florian Coldea, şeful interimar al SRI, cere să nu fie audiat în comisia de control din Parlament. Audierea ar fi trebuit să aibă loc în această săptămână, după cum a declarat Daniel Savu, membru al comisiei, în emisiunea News Magazine, la Antena 3. 
 
În acest moment se verifică dacă ceea ce a spus Elena Udrea este adevărat sau nu, deci domnul Florin Coldea este verificat. 
 
Daniel Savu a explicat, într-o intervenţie telefonică la "Ediţia de Weekend", realizată de Cătălina Porumbel, că Florian Coldea a cerut o anchetă, pentru a şti care este obiectul audierii. 
 
"Noi aveam planificată o întâlnire marţi, urmând să stabilim data audierii domnului Florian Coldea. Numai marţi puteam să o stabilim, pentru că trebuia să luăm act de demisia domnului Maior. În mod normal, când se cere audierea unui şef SRI, trebuie transmise o serie de întrebări. Obiectul audierii se referă acum la declaraţiile doamnei Udrea, pe care noi nu l-am avut până acum. Urmează să îl audiem pe domnul Coldea. Comisia te anunţă data audierii şi obiectul audierii. Acum nu mai este doar demisia domnului Maior. Între timp, au apărut declaraţiile doamnei Udrea. Domnul Coldea a cerut un termen să facă o anchetă internă, să vadă şi să poată răspundă, pentru că doamna Udrea acuză SRI de imixtiune în viaţa politică. Despre afirmaţiile care ţin de latura penală a activităţii domnului Coldea nu se poate pronunţa decât Parchetul Militar."
 

×
x close