Antena 3 CNN Politică Anastase: Obiectivul PSD este dramatic. Vor să facă rău românilor pur şi simplu

Anastase: Obiectivul PSD este dramatic. Vor să facă rău românilor pur şi simplu

<1 minut de citit Publicat la 12:52 17 Dec 2010 Modificat la 12:52 17 Dec 2010
Anastase: Obiectivul PSD este dramatic. Vor să facă rău românilor pur şi simplu
Foto: Agerpres
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, după suspendarea şedinţei de citire a moţiunii Opoziţiei pe legea-cadru a salarizării, că obiectivul Opoziţiei mai ales a PSD-ului, vizează ratarea board-ului Fmi din ianuarie şi sinuciderea politică.

Anastase a menţionat că o moţiune de cenzură se citeşte în maxim cinci zile de la depunere şi se votează în alte trei, potrivit Constituţiei României. Astfel, votul final pe această moţiune va avea loc pe data de 23 decembrie.

În acelaşi timp, preşedintele Camerei deputaţilor a declarat că, deşi opoziţia a lipsit intenţionat de la citirea propriei moţiuni, toţi parlamentarii puterii vor fi prezenţi luni, pentru ca moţiunea să poată fi citită.

Roberta Anastase a catalogat acţiunea PSD ca fiind una lipsită de responsabilitate, care arre intenţia de a face rău populaţiei intenţionat.

"Vrei să faci rău oamenilor pur şi simplu. (...) vor să se sinucidă politic, altă explicaţie logică nu văd”, a concluzionat Anastase.
 

×
Etichete: Anastase parlament
x close