Mecanismul de Cooperare şi Verificare, instituit de Comisia Europeană, a avut o importanţă majoră pentru reformarea Justiţiei din România şi trebuie să continue cu accent pe latura de cooperare, a afirmat ambasadorul spaniol la Bucureşti, Estanislao de Grandes Pascual, într-un interviu acordat agenţiei Agerpres.
El a ţinut să precizeze, însă, că Spania nu corelează MCV cu aderarea României la Schengen, pe care ţara sa a susţinut-o constant.
"Noi n-am făcut niciodată o legătură între MCV şi aderarea la Schengen, dar ar trebui să spunem că acest mecanism a avut o importanţă majoră pentru îmbunătăţirea justiţiei, care este reală, şi pentru lupta împotriva corupţiei. MCV s-a dovedit un instrument foarte util şi credem că ar trebui să continue nu ca un mijloc de verificare, ci de cooperare", a spus Estanislao de Grandes Pascual.
El a mai apreciat că România îndeplineşte toate criteriile tehnice necesare aderării la Spaţiul Schengen.