În urmă cu două zile, ambasadorul SUA în România şi-a făcut, pe neaşteptate, apariţia la sediul PSD în toiul unei reuniuni a social-democraţilor. Iniţial, politicienii nu au vrut să dea lămuriri asupra discuţiilor purtate, dar a doua zi ambasadorul Statelor Unite precizat care a fost scopul vizitei sale la sediul PSD - întâlnirile periodice pe care diplomaţii le au cu personalităţi politice pentru a se informa despre la situaţia politică şi economică.
Joi a fost rândul ambasadorului Marii Britanii, Robin Barnett, să se întâlnească cu Mircea Geoană. Barnett a sosit la sediul PSD imediat după ce liderii social-democraţi părăsiseră sediul partidului, ca urmare a anulării întâlnirii cu liberalii. Robin Barnett a sosit împreună cu subsecretarul de stat parlamentar în Ministerul britanic de Justiţie, baroneasa Catherine Ashton, fiind aşteptat şi secretarul general al OSCE. Ambasadorul Marii Britanii a vizitat sediul PSD şi în urmă cu două săptămâni în timpul desfăşurării unei şedinţe a conducerii partidului.
Antena 3