Alina Petrescu: Torţa pâlpâindă a celor cinci inele

"Olimpismul este o filosofie de viaţă, care exaltează şi combină într-un întreg echilibrat calităţile trupului, ale voinţei şi ale minţii. Împletind sportul cu educaţia şi cultura, Olimpismul îşi propune să creeze un mod de viaţă bazat pe bucuria efortului, pe valoarea pedagogică a bunului exemplu şi pe respectul principiilor etice universale fundamentale". Este primul punct din Carta Olimpică, setul de valori care guvernează Jocurile. Valori de care Occidentul şi, odată cu el, Comitetul Olimpic Internaţional, par să-şi fi adus aminte numai de vreo lună.

În martie, autorităţile chineze au înăbuşit dur revolta izbucnită în capitala tibetană, Lhasa. Câteva zile mai târziu, proteste pro-Tibet au avut loc în toate marile capitale ale lumii. Nu poţi să nu te întrebi la ce criterii s-au gândit membrii Comitetului Olimpic Internaţional atunci când au hotărât, prin vot, că Beijingul poate găzdui Jocurile Olimpice. Dacă timp de 7 ani în Oraşul Interzis s-a putut bea o cafea Starbucks (explicaţii http://news.bbc.co.uk/2/hi/asia-pacific/6898629.stm), să se fi gândit C.O.I. că toate semnalele despre încălcările drepturilor omului comise de regimul chinez sunt false sau neimportante?

Vorbeam despre criterii. Lumea sportului, din ce în ce mai dependentă şi mai avidă de bani, nu poate ignora interesele comerciale ale sponsorilor, ale căror afaceri prosperă pe pământ chinezesc. şi atunci, în mod evident, a fost mai comod să închidă ochii şi să spere că nimeni nu se va prinde. S-au prins însă cei care aveau şi ei ceva de spus, despre propriile lor interese. Tibetanii şi-au dat seama că Jocurile Olimpice sunt cea mai bună ocazie să vorbească despre ceea ce pe chinezi îi doare cel mai tare: ” respectul principiilor etice universale fundamentale”. Au ieşit în stradă ca să ceară nu independenţă, ci autonomie sporită . Regimul chinez nici nu vrea să audă însă despre negocieri cu călugării tibetani.

Traseul-ştafetă al flăcării olimpice a fost, până acum, un dezastru de imagine pentru Beijing. Cei care nu au văzut imaginile cu protestele din Lhasa (oricum puţine) au văzut acum oameni îndeajuns de disperaţi sau de convinşi de crezul lor încât să atace un simbol al păcii. Flacăra olimpică. Au văzut cele cinci inele olimpice înlocuite cu cinci cătuşe. Partidul Comunist Chinez spera ca Jocurile să fie un prim pas pentru revenirea Chinei pe scena internaţională, odată ce credibilitatea îi va fi fost refăcută, sub binecuvântarea spiritului olimpic. În schimb, din ce în ce mai multe voci avizate cer boicotarea evenimentului şi critică Comitetului Olimpic pentru decizia de a trimite Jocurile în China.

Cred că termenul de boicot nu e însă bine ales. Pur şi simplu, pentru a nu politiza Jocurile Olimpice, niciun lider mondial nu trebuie să participe la Ceremonia de deschidere de la Beijing. Competiţia trebuie lăsată sportivilor. Pentru că spiritul Olimpismului a fost şi aşa mutilat de multilplele scandaluri de dopaj în care au fost implicaţi atleţi. Iar pe viitor, Comitetul Olimpic Internaţional ar fi bine să nu mai ia decizii punând între paranteze principiile fundamentale ale Olimpismului. Să nu mai facă pe niznaiul. Apropo, în 2014, Jocurile Olimpice de iarnă au loc pe malul Mării Negre, în staţiunea rusească Soci. Rusia? Drepturile omului? Deja-vu?

Alina Petrescu