În cadrul ediţiei de luni a emisiunii "Subiectiv", deputatul liberal Alina Gorghiu a explicat motivele pentru care PNL a decis că ceară în instanţă interzicerea folosirii denumirii USL în campania electorală pentru alegerile europarlamentare.
„Toate materialele pe care PSD le are afişate la nivel de ţară cuprind acel mesaj mincinos, din punctul nostru de vedere, «USL trăieşte». De altfel, şi purtătorul de cuvânt al PSD mi-a dat dreptate din punct de vedere juridic”, a spus Gorghiu, la Antena 3.
„În fapt, această uniune nu mai există, iar lumea ştie lucrurul ăsta. Această acţiune către Birourile Electorale judeţene este justificată de faptul că un semn electoral, folosirea acestuia este ilegală”, a adăugat deputatul liberal.
„Partea a doua a demersului este de a denunţa USL la Tribunalul Bucureşti. Eu personal nu m-aş fi gândit să fac un asemenea demers, dacă nu aş fi văzut că electoratul este înşelat. Pentru a duce acest demers până la capăt, trebuie încheiată inclusiv din punct de vedere formal această uniune, pentru a nu lăsa niciun fel de portiţă Partidului Social-Democrat de a se folosi de nişte lucruri de care nu are dreptul să le folosească”, a mai precizat Alina Gorghiu.
Prezent de asemenea în studioul emisiunii, vicepreşedintele PSD, Dan Nica, a prezentat punctul de vedere al formaţiunii pe care o reprezintă.
„Sunt mâhnit că PNL a decis să arunce la coş USL-ul sub forma juridică, pentru că USL reprezintă şi o stare de spirit. Faptul că spunem că USL trăieşte... Noi ne-am angajat în faţa oamenilor, avem anumite obiective pe care ni le-am asumat. Noi le spunem oamenilor că vom merge înainte cu toate aceste obiective”, a declarat Nica.