Antena 3 CNN Politică Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei: "Recidiva a ajuns la 36,75%. Doi din trei deținuți liberați nu revin în penitenciar"

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei: "Recidiva a ajuns la 36,75%. Doi din trei deținuți liberați nu revin în penitenciar"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 14:21 17 Noi 2023 Modificat la 14:21 17 Noi 2023
alina gorghiu
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei: "Recidiva a ajuns la 36,75%. Doi din trei deținuți liberați nu revin în penitenciar" Sursa foto: Facebook | Alina Gorghiu

Ministrul Justiției Alina Gorghiu a participat, astăzi, a aniversarea a 10 ani de funcționare a Programului de reeducare în sistemul penitenciar „O zi cu tata”, în Timișoara.

"Deţinuţii sunt oameni care trebuie integraţi, sunt oameni care au încălcat legea, dar care au familii şi copii. Mă bucur că suntem împreună azi pentru a sărbători o aniversare specială: 10 ani de funcționare a Programului <O zi cu tata> – programul de reeducare cu cel mai puternic impact la nivel de sistem penitenciar, derulat de Asociația Bărbaților Creștini. Mulțumesc pentru invitație și am încredere că modelul de colaborare pe care dumneavoastră, toate cele 37 de ONG-uri reunite anul trecut sub egida CEAS, îl aveți cu sistemul penitenciar din întreaga țară, va fi urmat și de alte asociații și fundații", a spus Gorghiu.

Potrivit acesteia, programul s-a derulat în 24 unități penitenciare și a avut peste 1.400 de beneficiari. Au fost organizate întâlniri, atât în penitenciare, cât și în comunitate, la care au participat voluntari și familiile deținuților.

"Familia reprezintă principalul factor de echilibru și stabilitate al oricărei persoane, iar din această perspectivă, programul s-a bucurat de un interes deosebit și de apreciere din partea deţinuţilor. Pe de o parte, pentru că au avut parte de suportul moral de care în mod cert au multă nevoie, iar pe de altă parte, pentru că s-a simţit contribuția acestui program la scăderea efectelor negative pe care perioada de detenţie o are asupra familiilor deţinuţilor", a mai spus ministrul Justiției.

În România, sunt peste 23.688 de deţinuţi, dintre care 1.072 sunt femei care execută pedepsele în penitenciare. 762 dintre acestea au copii, după cum urmează: 216 femei – 1 copil; 231 femei – 2 copii; 142 femei – 3 copii; 60 femei – 4 copii; 37 femei – 5 copii; 28 femei – 6 copii; 22 femei – 7copii; 12 femei – 8 copii; 6 femei – 9 copii; 2femei – 10copii; 4 femei – 11copii; 1 femeie – 12 copii; 1 femeie – 13 copii.

"Ca femeie şi mamă, înţeleg nevoia acestor femei private de libertate de a menţine legături strânse cu familiile și copiii lor şi sunt atentă ca sistemul penitenciar din Romania să răspundă acestei nevoi si să ofere programe psihosociale, parentale și de educare în viaţa conjugală", susține Alina Gorghiu.

"În luna martie 2023, recidiva a ajuns la 36,75% – cea mai scăzută valoare înregistrată în ultimii 10 ani. Asta înseamnă că doi din trei deținuți liberați nu revin în sistemul penitenciar. Sunt pași înainte!", a spus ea.

Alina Gorghiu a spus că una dintre cele mai mari provocări se referă la locurile de detenție insuficiente. Ministerul Justiției este preocupat de rezolvarea acestei probleme, astfel că, până la sfârșitul anului 2023, vor fi date în folosință 1.275 de locuri noi de detenție, obligație asumată prin Memorandumul Rezmives, anunță ministrul.

×
x close