Antena 3 CNN Politică Alina Gorghiu, în exclusivitate la Antena 3: În cabinetul Cioloș nu există ministru susținut de PNL

Alina Gorghiu, în exclusivitate la Antena 3: În cabinetul Cioloș nu există ministru susținut de PNL

2 minute de citit Publicat la 21:39 13 Iun 2016 Modificat la 21:39 13 Iun 2016
alina gorghiu.jpg

Alina Gorghiu, copreședinte al PNL, a fost invitata Oanei Stancu Zamfir, luni, la ”Ediție Specială”. Alina Gorghiu a vorbit despre reforma privind integritatea în politică și a spus că nu consideră că problemele civile în justiție ale lui Klaus Iohannis sunt o vulnerabilitate în acest sens.

”PNL a încercat o reformă, care nu se poate realiza într-un timp atât de scurt. Noi nu am mimat integritatea, am plecat în această bătălie știind că vom pierde puncte. Problemele fiecăruia și le rezolvă fiecare, dar nu cred că e o vulnerabilitate. Nu vorbim de un dosar penal. Avem un fost prim-ministru care are frustrări majore, eu știu atât: avem un rechizitoriu. Dacă domnul Ponta crede că poate vorbi de integritate...Dacă eu accept că cine are o problemă penală și poate să rămână în politică și să fie un exemplu pentru oameni...Sunt milioane de oameni care nu au dosare penale. Ce pot înțelege oamenii ăștia? E un model prost de urmat să nu ai dosare penale?” a spus Alina Gorghiu.

Copreședintele PNL l-a criticat pe Liviu Dragnea, pentru afirmațiile sale privind DNA.

”Mi se pare un discurs de o toxicitate extraordinară. Nu poți manipula oamenii cu un asemenea discurs. Nu poți spune că DNA a blocat dezvoltarea. Să nu îmi spună mie că din cauza DNA pleacă medicii, că de aia avem vreo 45.000 de tineri la studii în străinătate care nu se mai întorc din cauza luptei anticorupție. Exclus” a mai spus Alina Gorghiu.

Discutarea justiției în spațiul public nu este normală, iar PNL nu se victimizează

”Ca lider de partid am sancționat de multe ori abuzurile, dar nu o să vedeți o victimizare publică, ca la PSD. Nu așa rezolvi problema. Justiția ar trebui să fie la nivel de discurs public doar dacă ar fi vorba de resurse, legislație și ar trebui să discutăm de abuzuri în măsura în care organele care trebuie să sancționeze abuzurile nu își fac treaba” a explicat liderul liberal.

Privind performanțele sub așteptări ale Guvernului Cioloș, Alina Gorghiu a spus că nu există ministru susținut de partidul pe care ea îl reprezintă și a exclus varianta unor alegeri anticipate, când mai sunt doar câteva luni până la alegerile parlamentare, după care va fi format un guvern susținut politic.

”În cabinetul Cioloș nu există ministru susținut de PNL. În opinia mea și domnul de la Agricultură este susținut de PSD. Mi se pare fantasmagoric să vrei alegeri anticipate acum. Ar fi alegeri ”la termen”. Acum exclud și ca teorie și ca practică posibilitatea unui nou guvern tehnocrat” a conchis Alina Gorghiu.

 

×
x close