„Îl rog pe preşedintele Curţii Constituţionale din România ca, atunci când motivează hotărârea, să explice publicului din România şi să explice tuturor celor care trebuie să respecte Constituţia când un guvern îşi poate angaja răspunderea, pentru că pe această decizie, practic, un guvern în funcţie, cu o majoritate ostilă, nu-şi va putea niciodată angaja răspunderea. Practic, această instituţie de la această decizie a CCR rămâne fără obiect. Din secunda în care ai orice proiect care reglementează obiectul pe care Guvernul să-şi angajeze răspunderea, lucru care se poate întâmpla lesne, (...) atunci categoric Constituţia României este lipsită de o instituţie, iar Guvernul este lipsit de pârghia esenţială prin care poate veni în Parlament atunci când are o majoritate ostilă, cum este cazul acum. Poate că domnul Dorneanu va avea amabilitatea să ne explice prin motivare cum va fi respectată această instituţie prevăzută de Constituţie şi cum poate să-şi exercite un guvern care se află în condiţiile în care se află Guvernul Orban această pârghie constituţională", a declarat Gorghiu la Parlament.
Senatorul PNL a menţionat că aşteaptă motivarea deciziilor de miercuri ale CCR, pe cele două legi pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea.
"Nu Comisia de la Veneţia este problema României sau a modificărilor legislative pe care Guvernul Orban le face acum. Aşteptăm motivarea deciziilor de ieri ale CCR şi vom vedea dacă blocajul va veni de la aceeaşi CCR. Alt blocaj nu mai există. Avem susţinerea (...) pentru această modificare în două tururi ale alegerilor locale, avem standarde electorale respectate, mai avem nevoie de o decizie favorabilă a CCR atunci când va fi atacată de PSD, care ne amintim foarte bine că în 2016 prin vocea lui Liviu Dragnea susţinea, aproape că îşi rupea cămaşa, aceste alegeri în două tururi, dar s-a răzgândit partidul între timp. Eu cred că moţiunea nu va trece. (...) PSD nu se înghesuie să facă masă critică pentru a-şi vota moţiunea de cenzură, de frica anticipatelor", a adăugat Gorghiu.
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. CCR a admis şi sesizarea PSD asupra proiectului referitor la Institutul Naţional al Magistraturii, pentru care Guvernul Orban şi-a asumat, de asemenea, răspunderea.