Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a revenit luni seară cu o reacţie după rezultatele dezastruoase la alegeri ale partidului său.
Gorghiu afirmă că PNL, chiar dacă a avut un scor slab în Capitală, la nivel naţional a obţinut un scor foarte bun şi este pregătit să câştige parlamentarele.
''Știu că multă lume judecă rezultatele PNL în alegerile locale în funcție de scorul mai mult decât slab obținut în Capitală. Alegeri nu au fost, însă, doar în București. PNL a obținut la nivel național un scor politic foarte bun, la câteva procente distanță de cel al PSD. Avem cu 25 la sută mai mulți primari în România și ne-am atins obiectivul de a reprezenta peste 30 la sută dintre opțiunile politice. Acest rezultat este o premisă pentru câștigarea alegerilor generale din toamnă, dacă vom ști să extragem lecțiile alegerilor de ieri.
Bucureștiul este important și este nevoie să recuperăm voturile pierdute din cauza unei dezamăgiri pe care o înțeleg și o accept. Toate eforturile noastre se îndreaptă în acest moment către pregătirea alegerilor parlamentare. Pentru a le câștiga este nevoie de continuarea reformelor și de accelerarea fuziunii.
Avem tot respectul pentru cei care au ieșit la vot și le mulțumim celor care au ales PNL!'', a scris Alina Gorghiu.
sursa: Facebook