Antena 3 CNN Politică Alianță neașteptată în politică: PSD-ALDE-PMP s-au unit la Neamț

Alianță neașteptată în politică: PSD-ALDE-PMP s-au unit la Neamț

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 18:30 04 Iul 2016 Modificat la 18:30 04 Iul 2016
alinata.jpg
Foto: Agerpres

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, social-democratul Ionel Arsene, a declarat, luni, că îşi doreşte să aducă normalitatea în cadrul instituţiei, adăugând că va face echipă cu cei doi vicepreşedinţi aleşi de majoritatea PSD-ALDE-PMP, Laurenţiu Dulamă (PMP) şi Ion Asaftei (ALDE), potrivit agerpres.ro.

”Astăzi este o zi specială pentru mine, pentru PSD şi pentru colegii mei cu care am constituit majoritatea în CJ Neamţ. Promit nemţenilor că în acest mandat de patru ani voi face tot ce îmi stă în putinţă mie să aduc bunăstarea în judeţul Neamţ şi să fac tot ceea ce judeţul are nevoie. Mulţumesc colegilor mei din majoritate pentru încrederea de a face această majoritate alături de noi, cei din PSD. Le transmit că sunt convins că voi face o echipă bună în Consiliul Judeţean Neamţ şi ceea ce vom face în aceşti patru ani sper să fie ceea ce aşteaptă nemţenii de la noi. (...) Cred că astăzi am reuşit să facem un echilibru în ceea ce înseamnă împărţirea puterii între dreapta şi stânga. Am arătat că suntem oameni înţelepţi, că noi ce din PSD nu vrem toată puterea şi în funcţiile de vicepreşedinţi am ales doi oameni preşedinţi ai partidelor de dreapta. Sunt oameni în care am mare încredere şi pe care îi stimez, oameni cu care sunt convins că voi face o echipă foarte bună”, a declarat preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene. 

”Suntem într-o majoritate cu partenerii noştri pentru interesele cetăţenilor judeţului Neamţ. Cei care au avut încredere în PMP şi în echipa noastră ne-au votat şi iată că, poate nu întâmplător, vă vorbesc în calitatea de vicepreşedinte al CJ Neamţ. Îi mulţumesc preşedintelui PSD, preşedintelui ALDE pentru majoritatea formată şi aş vrea să se înţeleagă foarte clar că această majoritate va fi doar în interesul cetăţeanului judeţului Neamţ”, a declarat vicepreşedintele CJ Neamţ, Laurenţiu Dulamă, care este şi preşedintele PMP Neamţ. 

”ALDE are un vicepreşedinte la Consiliul Judeţean. Este o funcţie obţinută în urma unor rezultate din campania electorală, dar şi un semn de echilibru, maturitate şi înţelepciune cu care am tratat orice relaţie cu partidele care vor progresul României. Toate încercările unora în aceste două săptămâni de a rupe această echipă au fost sortite eşecului. Este jenant şi impardonabil ca colegii noştri liberali să dea dovadă de lipsă de respect faţă de cetăţenii judeţului Neamţ şi faţă de democraţie”, a declarat co-preşedintele ALDE, Ion Asaftei, ales vicepreşedinte al CJ Neamţ. 

Deputatul Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ, a fost ales, luni, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, cu voturile celor 21 de consilieri ai majorităţii PSD-ALDE-PMP. 

Pentru funcţia de preşedinte al CJ Neamţ a mai candidat liberalul Florin Hopşa. Imediat după începerea votării, liberalii au solicitat prefectului să intervină pentru că, potrivit acestora, aleşii din majoritatea PSD-ALDE-PMP ar fi împăturit buletinele de vot la vedere, pentru a-şi arăta votul. 

Prefectul Niculina Dobrilă a declarat că regulile privind votul au fost expuse anterior, că legislativul judeţean este suveran în luarea deciziilor şi că hotărârea poate fi atacată în instanţă. În acel moment, cei 14 consilieri judeţeni ai PNL Neamţ au părăsit sala de şedinţe, Florin Hopşa declarând că vor ataca hotărârea în contencios şi vor face plângere penală împotriva prefectului pentru neglijenţă în serviciu. 

Procedura de vot pentru preşedinte a continuat, iar din cei 35 de consilieri prezenţi, au votat 26. Între aceştia, au apucat să voteze cinci consilieri ai PNL. 

Rezultatul votului pentru funcţia de preşedinte a fost de 21 voturi pentru Ionel Arsene şi 5 pentru Florin Hopşa. La funcţia de vicepreşedinte cei 2doi candidaţi - Laurenţiu Dulamă şi Ion Asaftei - au primit voturile celor 21 de consilieri prezenţi. 

PSD, ALDE şi PMP au semnat un protocol privind stabilirea unei majorităţi atât în Consiliul Judeţean, cât şi şi consiliile locale. 

Luni dimineaţa, majoritatea PSD-ALDE-PMP i-a ales ca viceprimari de Piatra Neamţ pe Luminiţa Vîrlan, de la PSD şi Bogdan Gavrilescu, de la PMP.

×
Etichete: Neamţ
x close