Alfred Simonis spune că afirmația lui Iohannis e o „acuzație nefondată, mincinoasă, cu scopul de a deturna atenția românilor de la problemele reale”.
Simonis a explicat miercuri, la Antena 3, și cum a fost adoptată tacit legea care acordă o autonomie largă Ţinutului Secuiesc.
„Aprobarea tacită este cauzată de faptul că un „deștept” de senator liberal, în urmă cu o lună și jumătate, se plimba prin Parlament, fiind infectat cu simptome de COVID-19. Noi am avut-o în Comisia de administrație.
În data de 9 am pus-o pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, Comisia de administrație a adoptat un raport de respingere în unanimitate, urmând ca ea să fie respinsă. În data de 13 martie a apărut cazul dlui Chițac bolnav și Parlamentul și-a suspendat activitatea.
S-a întrunit într-o singură ședință în data de 19 martie pentru a încuviința starea de urgență în plen comun, nu în plen al Camerei Deputaților. În data de 24 martie când această lege a fost adoptată tacit se suprapune cu perioada în care sistemul online de vot al Camerei Deputaților nu era pus la punct. Noi nu am funcționat din data de 9 martie până în 4 aprilie.
Noi nu am putut supune-o la vot, deși toate comisiile au respins-o”, a spus Simonis la Antena 3.
Liderul deputaților PSD, reacție după atacurile lui Iohannis: „E o acuzație mincinoasă”
Klaus Iohannis: E incredibil! În timp ce noi ne luptăm cu pandemia, PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor
Preşedintele a acuzat că, în timp ce autorităţile se luptă cu pandemia, PSD se luptă în birourile din Parlament să dea Ardealul ungurilor. El l-a salutat în limba maghiară pe liderul PSD Marcel Ciolacu, întrebându-l ce i-a promis Viktor Orban în schimbul acestei înţelegeri.