Alexandru Cătălin Macovei
este, de astăzi, noul vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de
Integritate (ANI). Plenul Senatului a avizat favorabil numirea lui în
funcţie pentru un mandat de patru ani, prin vot electronic, cu 64 de
voturi ?pentru?, trei ?împotrivã? şi trei
abţineri. După ce Comisia Juridică a Senatului şi-a dat avizul
favorabil pentru numirea lui, pe 31 octombrie, Alexandru Cătălin Macovei
a depus jurământul şi a semnat o declaraţie pe proprie
rãspundere conform căreia nu a colaborat cu securitatea.
Macovei a fost declarat admis în
funcţia de vicepreşedinte în urma unui concurs sub egida
Consiliului Naţional de Integritate, la care a fost singurul
candidat care a obţinut punctajul maxim. Toţi ceilalţi
participanţi au obţinut note mai mici de opt.
În vârstă de 33 de ani,
Alexandru Cãtãlin Macovei a absolvit Facultatea de
Drept a Universitãţii Bucureşti în 1995, cu o diplomã
în domeniul dreptului internaţional public. Pentru 10 ani a
fost procuror inclusiv la Parchetul Naţional Anticorupţie de unde
a demisionat la începutul lui 2006. În următorul an a
ocupat funcţia de asistent la Universitatea ''Dimitrie Cantemir''.
Tot el a mai înfiinţat şi condus mai multe societăţi de
consultanţã în domeniul juridic.