Astfel, pentru funcţia de primar vor fi organizate alegeri în localităţile Moeciu (judeţul Dâmboviţa), Răsmireşti (judeţul Teleorman) şi Târnova (judeţul Arad).
De asemenea, s-a mai decis repetarea alegerilor pentru funcţia de primar, dar şi pentru Consiliul Local în localităţile Curcani (judeţul Călăraşi) şi Mangalia (judeţul Constanţa).
În acelaşi timp, în circumscripţia Mireşu Mare din Maramureş se va organiza turul doi al alegerilor, fiind situaţie de balotaj, a preciza purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, cu prilejul anunţării rezultatelor finale ale scrutinului din 10 iunie.
Decizia de reluare a alegerilor a fost luată în urma analizei reclamaţiilor venite din teritoriu, care au dus la concluzia că rezultatul alegerilor a fost viciat din diferite cauze în localităţile amintite.
La alegerile din 10 iunie, Uniunea Social Liberală (USL) a obţinut cele mai multe mandate pentru funcţia de primar - 1.322, adică 41,57% din voturi, fiind urmată de PDL cu 498 de mandate (15,66%) şi PSD cu 378 de mandate (11,88%), potrivit datelor finale după centralizarea proceselor verbale din toate cele 3.186 de circumscripţii electorale.
În ceea ce priveşte numărul voturilor valabil exprimate, USL a obţinut aici 3.565.148 voturi din totalul de 9.846.161 voturi, în timp ce PDL a primit 1.406.158 voturi şi Partidul Poporului - Dan Diaconescu are 845.492 voturi valabil exprimate.
Pentru şefia consiliilor judeţene, USL a primit 36 de mandate cu 87,8%, UDMR are două mandate cu 4,87%, Alianţa Electorală Populară Progresistă Europeană Liberală a obţinut un mandat - 2,43%, Mişcarea Creştin Liberală - un mandat, cu 2,43% şi PDL - un mandat, cu 2,43%.
În privinţa voturilor valabil exprimate pentru preşedinţii de consilii judeţene, USL a primit cele mai multe voturi - 4.497.823 din totalul de 9.023.518 (49,84%), urmată de PDL cu 1.346.767 - 14,92%, PP-DD cu 831.778 voturi - 9,21%.
La consiliile judeţene, USL a obţinut 723 mandate cu 54,03%, PDL are 212 mandate cu 15,84% şi PP-DD a obţinut 134 mandate cu 10,01%.
Cele mai multe voturi valabil exprimate la acest nivel a primit USL - 4.437.985 voturi din totalul de 8.910.442 (49,8%), PDL - 1.362.797 voturi (15,29%) şi PP-DD - 798.583 voturi (8,96%).