Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale Reacția Rusiei după victoria lui Călin Georgescu, candidatul lăudat de presa Kremlinului

Reacția Rusiei după victoria lui Călin Georgescu, candidatul lăudat de presa Kremlinului

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:46 25 Noi 2024 Modificat la 11:46 25 Noi 2024
vladimir putin calin georgescu
Vladimir Putin, stânga, Călin Georgescu, dreapta. Sursa foto: Colaj Getty Images/ Facebook

Kremlinul a declarat luni că nu este familiarizat cu viziunea asupra lumii a lui Călin Georgescu, transmite Reuters, care îl califică pe acesta drept un candidat independent de extremă dreapta şi un critic al NATO care cel mai probabil va intra în turul doi din 8 decembrie al alegerilor prezidenţiale din România.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că, deşi Moscova nu ştie prea multe despre opiniile lui Georgescu cu privire la afacerile internaţionale, a înţeles clar poziţia actualei conduceri româneşti, pe care Peskov a calificat-o drept ostilă Rusiei. 

Succesul lui Georgescu în primul tur al votului prezidenţial a fost neaşteptat şi ameninţă poziţia ferm proucraineană a României, comentează agenţia de presă britanică, potrivit Agerpres.

Presa lui Putin, în schimb, aplaudă scorul uriaș obținut de Călin Georgescu la alegerile din România: ”Susținătorul alianței cu Rusia”

Ria Novosti a postat pe canalul său de Telegram un mesaj bucuros: ”Georgescu, susținătorul Alianței cu Rusia, îl devansează pe premierul Ciolacu în alegerile prezidențiale din România, arată datele CEC (BEC- n.n.), după procesarea a 82,6% din buletinele de vot”

Și agenția Tass a notat, cu încântare, ”Schimbări neașteptate în clasamentul candidaților din primul tur al alegerilor prezidențiale din România au loc în timpul numărării oficiale a voturilor, ale căror rezultate sunt publicate în timp real pe site-ul Administrației Electorale Permanente”.

×
x close