Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale Partidul REPER își anunță sprijinul pentru Lasconi în turul 2 și face apel „către toate forțele politice pro-democratice să se unească”

Partidul REPER își anunță sprijinul pentru Lasconi în turul 2 și face apel „către toate forțele politice pro-democratice să se unească”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 10:17 25 Noi 2024 Modificat la 11:33 25 Noi 2024
dragos pislaru copresedinte reper
Dragoș Pîslaru, copreședinte REPER. Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto/ Valentina Sarosi

Partidul REPER a transmis, luni dimineața, un apel pentru unitate în susținerea Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale, în turul doi. Potrivit rezultatelor parțiale, Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și ar urma să intre în turul doi alături de Călin Georgescu, surpriza alegerilor de duminică.

„REPER cere cordon sanitar împotriva extremismului putinist si maximă responsabilitate politică

Rezultatul alegerilor prezidențiale din România a scos la iveală un adevăr dureros: eşecul şi impotența guvernărilor de până acum, lipsa de unitate a forțelor democratice, reformiste și faptul că au fost prea puține astfel de voci în Parlament ne costă dezastrul de acum.

Democrația este sub asalt astăzi, şi trebuie apărată. 

În acest context critic, Partidul REPER își exprimă sprijinul ferm pentru Elena Lasconi și face un apel către toate forțele politice pro-democratice să se unească pentru formarea unui cordon sanitar împotriva extremismului și a influențelor distructive care amenință România.

Totodată, REPER susține că, dacă dorim să rezolvăm pe fond problemele care alimentează aceste fenomene periculoase, trebuie să oferim soluții concrete pentru educație, economie, sănătate, sprijinirea tinerilor și asigurarea echității sociale. Fără aceste priorități asumate de noi toți, România va rămâne vulnerabilă la populism și radicalism.”, se arată în comunicatul REPER.

„Extremismul și putinismul nu mai sunt doar pericole externe. Sunt deja prezente aici, în România”

„Ramona Strugariu, copreședinta REPER: „Extremismul și putinismul nu mai sunt doar pericole externe; ele sunt deja prezente aici, acasă. Avem în turul doi la alegerile prezidențiale un candidat mai radical decât AUR. Asta spune ceva despre eşecul politicii de până acum şi despre România uitată: cei vulnerabili, cei ignorați în nevoile lor, cei tăcuți şi sătui de minciuni. Partidele responsabile pentru rănile adânci din societate să se trezească, în al 12-lea ceas. Nu ne putem permite să ajungem idioții utili ai Kremlinului. Este timpul să strângem rândurile şi  să luptăm împreună pentru a proteja Președinția și a transforma Parlamentul României într-un scut care apără democrația, prosperitatea şi progresul României. Acum, sau ne aşteaptă decenii de întuneric, pe care îl vedem clar  deja. Uluitor este că serviciile de informații ale acestei țări nu l-au văzut, sau au ştiut, ceea ce este şi mai grav. Avem nevoie de o reformă profundă a statului. Şi să ținem România în Europa. Iar acest lucru este posibil doar cu Parlament democratic, competent şi cu o guvernare la fel.”

Dragoș Pîslaru, copreședintele REPER: „Nu este momentul să căutăm vinovați, ci să oferim soluții reale pentru cetățeni. REPER face un apel la unitate: doar împreună putem construi un viitor mai bun, bazat pe democrație, solidaritate și un angajament ferm față de valorile europene. Este responsabilitatea noastră comună să ținem România departe de influențele extremiste și autoritare.”

Partidul REPER reafirmă că doar printr-o mobilizare unitară și hotărâtă pe 1 şi pe 8 decembrie putem opri ascensiunea extremismului și legionarismului, care sunt un pericol real pentru România. Partidele de guvernare au lecții grele de învățat din rezultatele astăzi. Trebuie să se trezească. Iar Parlamentul trebuie salvat. Reper trimite acolo oameni profesionişti, solizi în lupta lor pro-democrație şi împotriva extremismului, prin toată cariera lor. De asta are nevoie România.”, a mai transmis REPER.

×
x close