Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă vine la „Un președinte în fața națiunii”. A doua dezbatere prezidențială organizată de Antena 3 CNN la Parlament

Nicolae Ciucă vine la „Un președinte în fața națiunii”. A doua dezbatere prezidențială organizată de Antena 3 CNN la Parlament

ciuca
Dezbaterea va fi moderată de Mihai Gâdea. Foto: Antena 3 CNN
de R.K.    |    28 Oct 2024   •   15:25

Antena 3 CNN va organiza, luni, 28 octombrie, a doua dezbatere cu candidații la alegerile prezidențiale. La Palatul Parlamentului va fi prezent candidatul PNL, Nicolae Ciucă, pus față în față cu alegătorii și întrebările lor. Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul Mihai Gâdea. Nicolae Ciucă va răspunde întrebărilor începând cu ora 21.00.

Dezbaterile, organizate sub numele ”Un Președinte în fața națiunii”, vor fi găzduite de Mihai Gâdea și, timp de două ore și jumătate, fiecare candidat la alegerile prezidențiale va răspunde întrebărilor jurnaliștilor, analiștilor și mai ales ale publicului, ale celui prezent în sală, dar și ale telespectatorilor.

Luni, de la ora 21, va răspunde întrebărilor președintele PNL, Nicolae Ciucă, iar marți, de la ora 21, Mircea Geoană. De asemenea, candidatul PSD, Marcel Ciolacu, va fi pus față în față cu alegătorii români, miercuri, de la ora 21.

Românii sunt așteptați să trimită întrebări pentru candidați pe Whatsapp, la numărul 0744 882 200.

Duminică, primul candidat la alegerile prezidențiale prezent la „Un Președinte în fața națiunii” a fost Elena Lasconi. 

Vezi ce a răspuns candidatul USR la alegerile prezidențiale la dezabtere de duminică.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în 24 noiembrie, iar finala pentru Palatul Cotroceni se va da în 8 decembrie. În cursa pentru Președinție s-au înscris 14 candidați. 

×
Parteneri
x close