Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la Antena 3 CNN, că miniștrii de Interne decid, vineri, la Budapesta, asupra textului legat de aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen.
Evenimentul a fost anticipat de presa din țara vecină, care scria, în urmă cu o săptămână, că ministrul austriac Gerhard Karner "se va angaja în negocieri esențiale cu ministrul de interne al României, Cătălin Predoiu, cu ministrul bulgar Atanas Ilkov și cu ministrul ungar Sandor Pinter".
Sunt la Budapesta. Urmează să am (vineri) o întâlnire cu primul ministru al Ungariei, cu domnul Viktor Orban, deoarece tot mâine este (în Ungaria) domnul ministru de Interne (din Austria), are o ședință premergătoare unui ședințe de COREPER (Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană, n.r.) și unui Consiliu JAI din decembrie.
În ceea ce privește aderarea României și terestru la Schengen, am venit împreună cu doamna ministru de Externe Odobescu, pentru că Ungaria are în acest moment președinția Consiliului European.
Marcel Ciolacu, despre discuția de la Budapesta pe aderarea deplină a României la Schengen: "Mai rămâne de stabilit data"
Iar Ungaria și prim-ministru Viktor Orban sunt cei care decid ordinea de zi a ședințelor JAI și cred că (vineri) cei patru miniștri de Interne ai României, Austriei, ai Ungariei, cum e și normal și, nu ultimul rând, ai Bulgariei, vor decide textul pe care îl vor prezenta ulterior ambasadorilor acreditați Consiliu. Eu cred că cei patru miniștri de interne vor cădea de acord asupra textului.
Vor mai rămâne în discuție data, și dacă mai există anumite cerințe tehnice de îndeplinit de către un stat, de către România sau Bulgaria.
Sunt ferm convins că vineri vom depăși această fază, urmând, cum am spus, să fie stabilită ședința COREPER. Deja, ea, informal, este stabilită pentru data de 27 noiembrie, urmând pe urmă la JAI de pe data de 13 decembrie.
Cu adevărat, mai este un lucru de îndeplinit: faptul că actualul Guvern al Olandei trebuie să treacă din nou demersul prin Parlament, dar până acum, semnalele nu sunt că acest demers va fi blocat", a spus premierul la Antena 3 CNN.