Antena 3 CNN Politică Calin Georgescu amenință SUA: "Nu vom permite niciodată să se amestece în afacerile noastre interne"

Calin Georgescu amenință SUA: "Nu vom permite niciodată să se amestece în afacerile noastre interne"

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 20:45 05 Dec 2024 Modificat la 20:54 05 Dec 2024
Calin Georgescu Izvorani
Călin Georgescu avertizează că nu va permite amestecul niciunui stat în afacerile României, după ce SUA și-au exprimat îngrijorări legate de ingerința Rusiei în alegerile din țara noastră. Sursă foto: Hepta

Călin Georgescu a distribuit, joi, un nou mesaj video către susținătorii săi, în contextul în care Procurorul general al României, Alex Florența, a confirmat că instituția sa a deschis două dosare penale în legătură cu campania candidatului pro-rus.

Informația privind dosarele penale vine după ce, miercuri, președintele Klaus Iohannis a desecretizat informările primite de CSAT de la MAI, SRI și SIE iar din documente reiese că "operațiunea Călin Georgescu" este coordonată de un actor statal, cu sume de milioane de euro, preparativele fiind făcute încă din 2016, când au fost constituite primele conturi TikTok.

Mesajul lui Georgescu face trimitere la presupuse "provocări" cărora susținătorii săi sunt instruiți să nu le dea curs. De asemenea, cu referire la mesajul SUA privind îngrijorările provocate de interferența rusă în procesul electoral din Români, el subliniază că nu va permite "vreo intervenție din partea vreunui stat în afacerile interne și democratice ale țării noastre".

Transcrierea mesajului, în continuare.

"Dragii mei, vă rog un singur lucru: nu dați curs provocărilor din aceste zile și, în mod special, celor din seara aceasta. Fiți calmi, fiți buni, fiți cu pace în voi, rămâneți doar alături de familiile voastre. Și, desigur, am să repet și vă voi asigura de câte ori este nevoie, că nu vom ieși din NATO, nu vom ieși din Uniunea Europeană, ci, din contră, vom deveni mai puternici în cadrul acestor instituții, cum este de altfel și firesc.

Călin Georgescu: Mă voi uita mere cu admirație către administrația Trump

Și nimeni nu vă va încălca drepturile democratice sub președinția mea, dacă acest lucru va fi votat în această duminică. România va fi o puncte de stabilitate, de siguranță pentru întreaga lume. Va fi o țară demnă, prosperă și total dedicată valorilor democratice. Sigur, mă bucur că am văzut că principalul nostru partener, Statele Unite ale Americii, monitorizează cu atenție situația din țara noastră.

Sigur, niciodată nu vom permite vreo intervenție din partea vreunui stat în afacerile interne și democratice ale țării noastre. Ca președinte, mă voi uita mereu cu admirație și prietenie către Statele Unite ale Americii și administrația Trump și vom fi mereu uniți de aceleași valori și idealuri. Dragii mei, sunteți deștepți și înțelegeți că tot ce se întâmplă în acest moment în țara noastră este o manipulare menită să ne întoarcă practic unii împotriva celorlalți, să ne dezbine.

Asta se dorește: să ne dezbine, pentru ca ei să poată conduce liniștiți, cum au făcut și până acum. Nu le faceți jocul politicienilor. Dacă politicienii sădesc sămânța neîncrederi în noi și se prinde, ei au câștigat și noi am pierdut. Dar noi vedem cu adevărat ce se întâmplă și vedem realitatea în tot ceea ce fac ei acum.

Călin Georgescu: Rămâneți acasă, la familiile voastre

Politicienii vor să înfrângă voința poporului român pentru că știu că poporul va câștiga și atunci sistemul nu poate accepta înfrângerea.

Sistemul face astăzi dovada absolut clară că sunt total împotriva noastră, a tuturor. Nu le faceți jocul!

Acum este timpul politicienilor să intre ei în jocul nostru, dar este unul corect, democratic. Un joc pe care nu-l recunosc, nu-l cunosc și asta îi sperie cu adevărat. Vă rog încă o dată, nu dați curs provocărilor.

Rămâneți în familiile voastre, rămâneți acasă, vă mulțumesc!"

Călin Georgescu a anunțat programul de naționalizări și evaluarea scutului de la Deveselu și a recunoscut că s-a întâlnit cu Dughin

Într-un interviu publicat de agenția internațională de presă Reuters, candidatul pro-rus Călin Georgescu a explicat ce va face în primele zile în funcție, dacă va reuși să devină președintele României.

În planul strategiilor economice, Georgescu a susținut că firmele românești ar trebui să dețină pachetul majoritar de control în orice afacere cu investitori străini.

"Luarea deciziilor trebuie să rămână în România, nu la străini. Prin lege orice antreprenor român va avea 51% din orice afacere", a explicat el.

Georgescu a criticat privatizările efectuate în trecut din statul român, în special în sectorul energetic.

 

Întrebat "cum vede" proiectul offshore Neptun Deep, de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, deținut de OMV Petrom - grup cu compania-mamă în Austria - și de producătorul de stat Romgaz și considerat una dintre alternativele-cheie la gazele livrate Europei din Rusia, el a răspuns: "Prefer să nu-l văd, dar îl voi examina din 9 decembrie (a doua zi după turul 2, n.r)".

Miercuri, într-o confesiune televizată, Călin Georgescu a recunoscut că s-a întâlnit cu Aleksandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin.

De asemenea, candidatul pro-rus a spus, marți, într-un interviu televizat, că scutul anti-rachetă de la Deveselu, construit de SUA, "va fi evaluat" de președinția sa.

"Totul se va evalua: care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum. Este nevoie să evaluăm. Totul este transparent, totul va fi făcut din punct de vedere legal, precis și constituțional", a răspuns el.

Pericolul poziției lui Georgescu față de scutul defensiv al NATO a fost anticipat, recent, de ziarul american The New York Times.

Publicația citată a avertizat că succesul partidelor suveraniste și al lui Călin Georgescu în România ar putea amenința stabilitatea scutului de la Deveselu și, implicit, securitatea Alianței Nord-Atlantice.

 

×
x close